Călătorind spre Calea Lactee Mi-am luat scara gândului nebun, Să urc spre Calea-Lactee, de pulbere drum. Să-mi caut iubita, rătăcită printre aştri Şi steluţe mici, ca ochii ei albaştri. În pulberea de stele, plutire liniştită, Fiecare astru - o dragoste pierdută. Îmi caut iubita din visele târzii, În nopţi cu frământări, de dragoste pustii. Iubirea oare după care stea-i ascunsă, De mă cheamă-n cer de dorinţi pătrunsă? Aştept s-apară, pe cărări îngălbenite, Cu paşi timizi, ochii mari şi gene arcuite. Zâna inimii lovite de arcul cupidonic, Îl priveşte mirată şi... cumva ironic, Pe muritorul pământean, rătăcit printre stele, Căutându-şi iubita visurilor efemere. Întind mâna tremurândă, uşor şovăitoare, Simbolizând un gest, ce se vrea chemare. Steluţa zâmbitoare, citind în ochii mei iubirea Şi dorinţa vie pentru o îmbrăţişare, Cu o rază mă cuprinde şi-mi vorbeşte-n şoapte, Închegate-n melodia miezului de noapte: “Sunt a ta iubite, poţi să-ţi arunci scara! Rămâi cu mine aici, căci vine primăvara. Vom privi din ceruri, cum florile răsar, Şi cum albina zboară, culegând nectar. Tu, eşti pentru mine astrul pământean, Iar eu pentru tine, steaua de la geam. Voi însoţi cu dragostea-mi divină Visurile tale, din nopţi cu lună plină, Iar dimineaţa, trezindu-te îngândurat, Vei crede, că şi visul tău, a fost adevărat”. Mangalia - 30 decembrie 2010