PARFUM DE ORHIDEE - roman

Meditaţia Profesorul Condurache stabilise pentru as-tăzi, două ore de meditaţie cu elevele sale olimpice la matematică, Ramona şi Angela. La ieşirea de la oră, ambele fete îi confirmase participarea, aşa că de dimineaţă se apucă să facă focul în şemineu, ca atunci când vor sosi, să găsească un ambient plăcut în living room unde ţinea lecţiile cu ele. Dorea să se simtă confortabil, când din frigul de afară vor pătrunde în salonul primitor, încărcat cu piese vechi de mobilier. Această casă o moştenise de la părinţi, de aceea nu s-a pus problema înscrierii sale pe lista partajului la divorţ. Era o clădire veche, construită pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, în stil rococo, caracterizată prin bogăţia ornamentaţiei, vecină cu opulenţa. Casa fusese proiectată de un arhitect italian pentru familia unui grec bogat, angrosist de cereale, căruia ulterior afacerile nu i-au mai mers, dând faliment în timpul crizei economice mondiale din 1929 - 1933 care afectase şi economia României. Astfel încât, după ce negustorul şi-a pus capăt zilelor, familia a fost nevoită să vândă clădirea în pierdere şi, cu ce bani le-au mai rămas după lichidarea afacerilor, să se retragă în Grecia natală. Arhitectura clădirii se caracteriza prin folosirea predominantă a ornamentelor, reprezentând scene cu personaje mitologice, asimetric plasate în ansamblu, pentru realizarea unor compoziţii complexe, chipuri de heruvimi, de lei fioroşi, armăsari cu gâtul cambrat şi coama stufoasă, împodobite de curbele ornamental florale împletite, şerpuind în jurul clădirii. În faţa casei se afla o curticică care din primăvară până toamna târziu era plină cu flori. Lui Sebastian Condurache îi plăcea ca timpul liber să şi-l petreacă cu grădinăritul plivind, udând sau admirându-şi micuţul rai multicolor, deosebit de parfumat şi de armonios organizat. În clipele de relaxare îi plăcea să asculte zumzetul insectelor şi, să privească cum poposesc albinele pe corola florilor, culegând cu trompa nectarul din pistil, contribuind astfel şi la polenizarea plantelor, ca apoi să zboare cu picioruşele încărcate cu polen, spre destinaţiile lor necunoscute, ca într-o enigmă din romanele Agathei Christie. Când se simţea obosit, intra în chioşcul din mijlocul grădinii, să se odihnească şi să servească o răcoritoare sau o cafea fierbinte din nelipsitul său termos chinezesc. Iedera ce înconjura această oază de linişte îi asigura în zilele toride ale verii, răcoarea mult căutată. Cumpărase din magazinele de specialitate atât bulbi de lalele din toate culorile, de zambile, narcise albe şi galbene, bătute sau simple, cât şi butaşi de trandafiri cu flori bogate în petale grena, roz sau albe. Mândria lui era o tufă de azalee, primită cadou din partea tatălui unui elev, horticultor în cadrul serelor ce aparţineau Administraţiei Capitalei, care aflase de pasiunea lui pentru grădinărit şi matematică. Era nespus de încântat, când arbustul se umplea cu flori albe, puternic parfumate. Spera să mai facă rost de încă una cu florile ciclamen. Văzuse el într-o florărie, însă era de interior, nu de exterior. Acum în grădiniţă totul era încremenit. Trandafirii cu tulpinile scurtate din toamnă erau acoperiţi cu pământ, iar plantele mai sensibile la ger învelite cu folii protectoare. Pentru living room cumpărase dintr-un magazin specializat din piaţă, o orhidee albă înflorită, pe care o instalase într-o glastră mare din ceramic, smălţuită, în mijlocul mesei ovale din cameră. Iubea mult această floare gingaşă cu origine în Japonia, India, chiar şi în Nepal. Se spunea că orhideea este simbolul afecţiunii, reprezentând iubirea pasională, satisfăcută. În Extremul Orient aceste flori erau cunoscute ca plante ale fertilităţii, iar în China ele reprezentau inocenţa copilăriei. Pentru europeni, orhideea era imaginea luxului, a vieţii rafinate. Datorita mirosului puternic şi select, orhideele au fost numite plantele cu parfum regal. Astfel se poate spune că orhideele erau venerate, dar în acelaşi timp în alte părţi ale globului, precum Franţa sau Italia de exemplu, erau folosite datorită utilităţii lor în magie. Se considera că acea persoană, care dăruieşte o orhidee face promisiunea de a-şi răsfăţa şi ocroti iubita. Sebastian nu pentru aceste simboluri magice cumpărase floarea, ci pur şi simplu, pentru că îi plăcea şi dorea să aibă pe lângă muşcatele de pe pervazul livingului şi o altă plantă mai deosebită. Deocamdată, nu avea nici pe cine să răsfeţe, nici să ocrotească, dar cine putea şti ce-i va rezerva viitorul? Meritase banii daţi pe ea şi-l încânta prin gingăşia sa. Petalele albe, cu inserţii de culoare mov pe mijlocul limbului, coborând până la partea superioară a peţiolului, dădeau o notă de nobleţe întregii plante. Ştia că, oferindu-i lumina necesară şi udând-o doar atât cât trebuie, odată pe săptămână mai ales iarna, se va bucura de frumuseţea ei mai mulţi ani. Când profesorul Condurache a ieşit pe uşa clasei, cele două eleve l-au asigurat că vor veni sâmbătă la programul de pregătire pentru olimpiadă. Şi ele erau încântate, că liceul avea reprezentanţi calificaţi în concursul pe capitală, dar şi-ar fi dorit să aibă şi în faza naţională sau de ce nu, chiar în cea internaţională. Prima care a sunat la uşă a fost Angela. Nu ştia că Ramona încă nu ajunsese şi, că va fi singură în casă cu profesorul. Când s-a deschis uşa şi a pătruns în interior, şemineul cu flăcările lui roşietice, dansând în semiobscuritatea încăperii în care a fost poftită, i-a captat interesul. Atmosfera intimă ce domnea în salon a luat-o prin surprindere, iar naturaleţea gestului prin care profesorul a îndemnat-o să intre şi să ia loc pe fotoliul de lângă şemineu, să se încălzească, nu avea nimic periculos în ea, astfel tânăra şi-a liniştit emoţia ce-o cuprinsese la început, datorită prezenţei sale doar cu gazda. În cameră se afla o bibliotecă mare, ticsită cu cărţi, multe dintre ele de matematică sau nenumărate tratate enciclopedice, toate legate în piele. - Bună ziua, domn' profesor. Cum, Ramona n-a ajuns încă? întrebă fata privind nedumerită prin cameră. Ce-o fi cu ea, că nu întârzie de obicei! Nu locuieşte ca mine aşa de departe, să folosească tramvaiul, se miră tânăra. Când se dezbrăcă de paltonu-i lung din stofă, Condurache fu surprins, că nu a venit pe gerul de afară îmbrăcată cu pantaloni, ci doar într-o fustă scurtă din material de blugi care abia de-i acoperea pulpele protejate de un dres subţire şi lucios, la culoarea pielii. Picioarele puţin cam groase pentru înălţimea ei îi erau roşii, din cauza gerului prin care circulase din staţia de tramvai până la casa profesorului. Era o elevă simpatică, mărunţică, cu nişte gene mari şi arcuite, cu sâni frumoşi, bine conturaţi, ce făceau să-i sară mai mereu nasturii micuţi din butonierele bluziţei, spre deliciul colegilor de clasă. Angela era o aiurită, o visătoare, cu o minte extrem de ageră. Îi plăcea nu numai matematica, ci şi viaţa. Intuitivă, senzuală, deloc inhibată, cerebrală, pătrundea cu uşurinţă în mintea celui care intra în sfera sa de interes, mai ales al bărbaţilor, plăcându-i să-i aţâţe, chiar dacă abia împlinise optsprezece ani la începutul anului. Ca pentru mai toţi adolescenţii de vârsta sa, virginitatea devenise o problemă foarte acută. Încă nu încercase "marea cu degetul" cum s-ar zice, aşa cum o făcuseră majoritatea colegelor sale. Nu simţise pentru niciun băiat sau bărbat focul mistuitor al dragostei care s-o determine să aleagă între păstrarea virginităţii sau păstrarea "iubirii" lui, aşa cum o făcuseră o parte dintre colegele din liceu. Încă nu era sigură dacă atunci când faci sex, ştii precis pentru ce o faci, pentru iubirea faţă de persoana de care crezi că te-ai îndrăgostit sau pentru plăcerea sexului propriu-zis. La vârsta când hormonii freamătă prin corpurile tinere, nimănui nu-i place să se simtă lăsat în afara grupului de prieteni sau de colegi. Este firesc, ca fiecare adolescent să-şi dorească să fie plăcut de cei din jur şi să simtă că nu este evitat sau privit cu superioritate de cei care au gustat din fructul oprit. Din păcate, mai ales tinerele cu un aspect fizic mai puţin favorizat simt că trebuie să-şi piardă virginitatea pentru a rămâne în grupul de prieteni şi de a nu fi marginalizate şi privite cu superioritate de cei din gaşca din care fac parte. Numai cele cu o morală puternică sau care pot să-şi controleze emoţiile, pot evita începerea activităţii sexuale într-un moment nepotrivit, ştiindu-se că sexul nu este doar un act fizic, ci şi unul emoţional. Alegerea momentului mai ţine şi de valorile morale ale adolescentului, moştenite sau dobândite în familie care poate nu se potrivesc cu cele ale prietenilor din gaşcă. Angela nu era genul de adolescentă care pentru a-şi impresiona prietenii, trebuia să se arunce în braţele primului întâlnit, dornic să se înfrupte din fecioria sa. A ştiut să-şi impună voinţa şi nimeni dintre colegii de gaşcă nu i-a comentat-o. Aşteptând sosirea şi a celeilalte eleve, lui Condurache i se plimbau fără de voie ochii pofticioşi pe pulpele şi pieptul fetei, dar era conştient că nu trebuie să-şi rişte postul de profesor şi prestigiul de persoană serioasă, pentru o copilă. Între ei exista o distanţă de cincisprezece ani şi o carieră fără de cusur. Fata putea să-i fie ca o soră mai mică, dar cum nu mai avusese nicio relaţie sexuală de câteva luni bune, simţurile lui erotice nu prea ţineau cont de diferenţa de vârstă şi de starea lor socială. Angela, urmărindu-l discret, nu putu să nu-i observe sclipirile pofticioase din privirile care o străpungeau. Spera ca Ramona să sosească cât mai repede. Se simţea jenată de situaţie şi un pic de teamă i se cuibări în suflet. Ce-i drept îl plăcea pe Condurache nu numai ca profesor de matematică, ci şi ca bărbat. Ştia că ţine la ea şi la Ramona, dar încă nu descoperise pe care dintre ele o simpatiza mai mult. - Oare de ce o întârzia atât Ramona? se întrebă fata din nou, frământându-se în fotoliu. Trecuse mai bine de jumătate de oră de când o aşteptau şi Ramona tot nu sosise. - Angela, spuse Condurache la un moment dat! Nu vrei să dai un telefon, să vezi de ce întârzie colega ta? Să ştim măcar ce avem de făcut. - Desigur, domn' profesor. Nu am întrebat-o dacă vine sau nu, ştiind că stabilisem data şi ora. Ieri de fapt a lipsit şi de la şcoală. - Da? se miră Condurache! Nu avusese oră de matematică la clasa fetelor să-i sesizeze absenţa. Angela formă numărul Ramonei şi la capătul celălalt răspunse mama fetei. - Sărut mâna, doamna Orru! Sunt Angela, colega de clasă a Ramonei. Ce s-a întâmplat cu ea de nu a venit la şcoală şi nici la pregătirea de la matematică? - Cum, nu ţi-a spus ce-a păţit? - Nu! Ce s-a întâmplat? răspunse ea îngrijorată. - Venind spre casă, la puţin timp după ce v-aţi despărţit în staţie, i s-a făcut rău. A fost doar o cădere de calciu, aşa cum poate să fi fost şi altceva mai grav. Prăbuşindu-se, s-a lovit cu capul de caldarâm. Avea ceva dureri şi ameţeli, aşa că are trimitere la Policlinică pentru investigaţii mai amănunţite, radiografii şi alte analize. Normal ar fi trebuit măcar să te sune pe tine sau pe profesor, că lipseşte de la pregătire, dar nu ştiu de ce nu a făcut-o. Pentru şcoală are scutire de la medicul de familie. Posibil să fi uitat, fapt ce mă miră şi totodată mă pune pe gânduri în aceeaşi măsură. Angela se declară în sinea sa tare nemulţumită de situaţie. Devenise dintr-o dată jenant să stea singură cu profesorul Condurache în casa acestuia. Era ceva inedit, la care nu se aşteptase şi nici nu se gândise că s-ar putea întâmpla vreodată. Când i-a spus ce a păţit Ramona, profesorul se întunecă la faţă şi pufăia continuu ca o locomotivă din interminabila lui ţigară. Parcă suda ţigările una de cealaltă. Surescitat şi tare nervos o invită şi pe Angela să se servească din pachet, dar tânăra se codi, refuzându-l. Îi era ruşine să fumeze de faţă cu profesorul, chiar dacă se mai întâmpla uneori să strice câte o ţigară, când mergea la vreun bar de zi împreună cu colegele şi colegii. - Hai, nu te mai feri, ştiu că toate fumaţi. Şi noi făceam la fel când eram de vârsta voastră. Ramona nu s-a mai jenat ca tine când a mai fost pe aici la meditaţie, completă profesorul căutând să-şi tempereze primul impuls de nemulţumire că i se dă programul peste cap. Ramona era fiica unor intelectuali cu preocupări în domeniul artei. Tatăl său, Robert Orru era un celebru pictor prin venele căruia curgea sânge italian, părinţii săi fiind născuţi undeva la graniţa cu Elveţia. În timpul celui de al doilea război mondial când la putere se afla partidul nazist al lui Mussolini, întreaga familie Orru emigră în Elveţia neutră, la Lugano, unde se născu viitorul pictor. După terminarea războiului, familia lui a mai stat vreo zece ani în Elveţia, apoi a revenit în Italia pe meleagurile natale, dar când el a ajuns la vârsta liceului s-a întors la Lugano, un cochet orăşel de munte, unde aveau rude din partea mamei, pentru a-şi continua studiile liceale şi pe cele ale Şcolii artelor frumoase. Robert o cunoscuse pe Mirela în Berna, la un concert susţinut de Opera Română din Bucureşti, cu ceva ani în urmă. Se îndrăgosti atât de tare de tânăra şi frumoasa soprană, încât hotărî să se căsătorească cu ea şi să se stabilească definitiv în România, la Bucureşti. Acum el era posesorul a nenumărate expoziţii naţionale şi internaţionale, iar Mirela soprană la Teatrul de Operă din Bucureşti. Fiind unicul lor copil, Ramona s-a bucurat de o creştere deosebită, de la naştere şi până la vârsta adolescenţei, fără griji sau restricţii. A beneficiat nu numai de atenţia şi educaţia părinţilor, cât mai ales a unor persoane cultivate care i-au îndrumat paşii în viaţă, din pruncie şi până în zilele actuale. În afara bonelor care s-au îngrijit de dezvoltarea fizică, de cea psihică şi de sănătate s-au ocupat psihologi, profesori de limbi străine, meditatori, medici. Părinţii erau nevoiţi de multe ori să lipsească de acasă plecând în turnee sau cu expoziţiile prin marele oraşe ale ţării ori din străinătate, doica şi armata de „îndrumători” suplineau lipsa acestora, familia neavând alte rude în capitală care să se ocupe de copilă, Mirela fiind la rândul său originară de undeva din Dobrogea. Tânăra se obişnuise cu acest mod de viaţă de la vârsta când a început să înţeleagă ce se întâmplă în jurul său, aşa că foarte repede învăţase de mică să-şi „terorizeze” atât doica, cât mai ales profesorii şi să-şi impună punctul de vedere. Părinţii fiind mai mult plecaţi îi îndeplineau toate preferinţele şi mofturile, fără comentarii, când erau cu toţii împreună. Odată cu trecerea anilor, temperamentul său coleric s-a mai atenuat, însă obiceiul de a se considera „îndreptăţită” să i se confere toată atenţia, încă mai persista. Şi-n cadrul liceului ţinea să-şi impună voinţa, aşa că printre colege, nu se considera prietenă decât unui grup restrâns care îi accepta „superioritatea”. Cum i se acorda o oarecare atenţie, imediat încerca să-i domine pe toţi membrii grupului şi aceasta datorită educaţiei primite în copilărie că totul i se cuvine şi i se permite. Nu moştenise aptitudinile părinţilor. De la mamă n-o avea pe cea de a cânta, chiar era departe de a moşteni vreo veleitate în acest domeniu, însă de pictat ar fi putut-o face, dacă i-ar fi plăcut, având ceva talent în această privinţă. Totuşi, avea şi ea înclinaţii care puteau compensa lipsurile din comportamentul său. Îi plăceau ştiinţele exacte şi limba română. Se putea exprima la fel de bine într-o conversaţie liberă în engleză şi franceză şi îi plăcea să scrie poezii, încă de prin clasele gimnaziale când a început să-şi publice creaţiile poetice prin diverse reviste de cultură, la care primea critici de specialitate favorabile. Aşa a ajuns să fie remarcată şi de profesorul Sebastian Condurache, care încă din clasa a IX - a, a luat-o sub aripa sa protectoare pentru pregătirea la matematică, dezvoltându-i pentru această materie o adevărată pasiune. Acum, profesorul făcea meditaţie cu cele două eleve în dimineţile zilelor de sâmbătă, când nu mergeau la cursuri, dar şi-n vacanţe dacă urmau să participe la vreun concurs. Alteori şi mai des, când se apropia ziua examinărilor. La început făcea pregătire după program, în incinta liceului, dar de curând le chema la el acasă. Nu după mult timp de la începerea meditaţiilor, fetele au devenit cele mai bune „matematiciene” din şcoală şi câştigau orice concurs organizat pe liceu. Între ele chiar exista o oarecare concurenţă nedeclarată, care să fie mai bună la matematică, lucru încurajator pentru profesor. Spera să nu le dispară interesul faţă de materia lui, cel puţin cât vor fi elevele lui. Fetele se pregăteau pentru faza pe capitală şi de aceea mergeau săptămânal la meditaţie câte două ore. Olimpiada se apropia cu paşi repezi, mai era doar o lună şi ele doreau să fie tot mai bine pregătite. Problemele pe care le rezolvau cu proful erau de nivelul facultăţii, nu de cel al pregătirii liceale, aşa că sperau să nu aibă nicio surpriză cu privire la această fază sau cu examenul de admitere în facultate. Prietenia dintre ele a apărut atât pe fondul caracterului lor, cât mai ales al faptului că făceau împreună meditaţie cu acelaşi profesor. Angela, fiica unor funcţionari de stat, s-a lăsat dominată de caracterul puternic al colegei sale, aşa că a acceptat uşor protecţia sa. Ramona o invita să o însoţească la concertele mamei, ori la vernisajele tatălui şi în general îi suporta toate cheltuielile prin cluburi sau discoteci unde dorea să o însoţească. Ea nu ducea niciodată lipsa banilor, portmoneul său conţinea uneori chiar mai mulţi decât i-ar fi fost necesari. Angela nu era o profitoare, dar nu avea curajul şi tăria s-o refuze. Când prietena ei dorea ceva, îşi impunea fără echivoc voinţa. Ramona în ultimul timp se simţea din ce în ce mai slăbită. Acumulase ceva oboseală şi poate din această cauza a crezut că i s-a făcut rău pe stradă, când se întorceau de la şcoală. Era pentru prima dată când lipsea de la meditaţie, iar Angela s-a trezit singură în casa profesorului Condurache. Acest lucru se datora, după cum a aflat de la mamă-sa, accidentului suferit pe stradă imediat după ce s-au despărţit. Nu observase nicio schimbare în compor-tamentul Ramonei, pentru a rămâne cu ea. Era la fel de veselă şi-şi povestiseră, mergând spre staţia de tramvai, ce se mai petrecuse de curând în viaţa lor extraşcolară. Luni, când s-au întâlnit la liceu, Ramona i-a explicat ce se întâmplase. După despărţire a simţit cum totul se învârte în jurul său şi i s-au înmuiat picioarele, prăbuşindu-se pe caldarâm. Fiind trecători pe stradă, mai ales că era o staţie unde de obicei coboară din tramvai foarte multe persoane, imediat a fost ajutată să se ridice de pe caldarâm şi să se aşeze pe o bancă. Cineva a apelat serviciul de urgenţă 112, iar o salvare a apărut în câteva minute, însă după ce a fost consultată de medicul echipajului, a refuzat a fie transportată la urgenţă, pentru a i se da şi alte îngrijiri medicale. S-a mulţumit cu serviciile oferite pe loc, luarea tensiunii şi oxigenarea plămânilor cu ajutorul măştii de oxigen. Totuşi, a ascultat de sfatul specialistului de pe salvare şi, cum a ajuns acasă şi-a sunat medicul de familie, un prieten al părinţilor, explicându-i ce a păţit pe stradă. Doctorul Sterian s-a deplasat imediat la domiciliul familiei Orru să-şi vadă pacienta. Consultând-o, nu i-a plăcut cum se prezenta din punct de vedere al sănătăţii, aşa că i-a completat o trimitere la Policlinică să efectueze de urgenţă anumite controale medicale. Pentru vineri i-a prescris să facă un set de analize la sânge, un control la cardiologie, altul la neurologie şi dacă se poate şi la internist. Vineri, când Ramona a trecut prin toate cabinetele indicate de medicul de familie, s-a constatat că de fapt avea o spasmofilie cauzată de o lipsă de calciu. I s-a recomandat o dietă cu alimente bogate în vitamine, fructe şi legume şi mai ales, să se abţină de la tutun, alcool, cafea şi energizante, de care cam abuzase în ultimul timp, ca să-şi menţină tonusul. Ramona era mai mică decât colega sa cu doar câteva luni, fiind născută în august, pe când Angela în decembrie, dar cu un an mai devreme, de aceea una devenise majoră şi cealaltă nu. Nu numai aceasta era diferenţa dintre ele. Dacă Angela era mărunţică, puţin peste un metru şaizeci, cu un piept bine dezvoltat, părul şaten şi ochii negri umbriţi de nişte gene mari, arcuite, Ramona era înaltă ca o baschetbalistă, subţirică, supleţea fiindu-i atuul care o scotea în evidenţă şi mai ales părul uşor ondulat de culoarea spicului de grâu bine copt, gata de secerat. Avea ochii albaştri, genele lungi, mersul de felină şi nişte sâni micuţi ca două mingi de tenis. Folosea cele mai fine parfumuri, iar atunci când mergea pe stradă lăsa în urma sa o adiere suavă de miros de fân proaspăt cosit, făcând nu numai pe bărbaţi, ci şi pe femei să întoarcă privirile, să-i urmărească mersul ca o alunecare printre trecătorii întâlniţi. Ramona era nu numai inteligentă, ci şi elegantă, contribuind astfel să-şi menţină cota printre elevele liceului la cele mai înalte standarde. Era etalonul la care ţinea să ajungă fiecare elevă a căror părinţi îşi permiteau aceste costuri. Afacerile tatălui cu pictura mergeau destul de bine. O anumită clasă a populaţiei, cu o stare materială peste medie, a început să investească în afara aurului şi în artă şi, cum picturile lui erau în vogă, preţurile erau pe măsură. Mama, ca orice bugetar, se bucura de venituri suplimentare doar când prindea câte un contract extern, ceea ce se întâmpla destul de rar. Uneori mai pleca cu Opera de Stat în turnee, dar banii de diurnă abia de-i ajungeau la shopping pentru mărunţişuri. Pentru investiţii mai serioase lua de obicei bani de acasă. Angela auzind că Ramona a fumat în casa lui Condurache şi că a mai fost şi singură cu profu’, se îmbujoră la faţă, când luă o ţigară din pachetul de Camel, nu atât de emoţia ineditului, cât mai ales din curiozitate, să afle ce-au mai făcut amândoi în timpul meditaţiei, ştiind că şi Ramona îl plăcea pe profesor. Era mai avantajată decât ea, fiind mai înaltă, subţirică şi cu pletele ca de aur. Ştia că-i preferata băieţilor din liceu, fapt ce-o făcea să se simtă superioară celorlalte prietene sau colege. Sebastian imediat luă bricheta şi, apropiindu-şi mâna de a fetei, îi aprinse ţigara. Atingerea celor două mâini le creă o senzaţie stranie la amândoi. Angela îşi ridică privirile şi, se uită curioasă în ochii profului, mulţumindu-i în şoaptă. - Lasă, ăsta-i secretul nostru! Nu trebuie neapărat să ştie cineva că vă încurajez să fumaţi. Dacă nu-i venită Ramona, ce zici, mai ai chef de matematică? - Eu ştiu... dacă tot am bătut drumul până aici pe gerul de afară... - Nu-i nimic. Am să-ţi aleg câteva probleme pe care să încerci să le rezolvi acasă. Când te întâlneşti cu Ramona i le dai şi ei. La următoarea întâlnire vom discuta despre ele. - Atunci să le transcriu... - Nu trebuie. Îţi dau culegerea şi le rezolvi acasă. Aşa ne rămâne timp mai mult să discutăm şi noi, să vedem ce bârfe circulă prin şcoală, ce mai spun elevii despre profesori, chestii din astea, de ale voastre. - Nu ştiu ce se mai bârfeşte. Nu prea mă bag în asemenea discuţii..., mai ales în cele despre profesori. - Lasă, lasă, ştiu eu că o mai faceţi, când vă întâlniţi în afara liceului. Condurache se îndreptă spre un bufet din lemn de mahon sculptat, o piesă de mobilier greu, patinat de timp, de unde se întoarse cu un serviciu de lichior în care sticla era pe jumătate. - Ce zici de ceva care să te încălzească pe interior, când vei ieşi afară la ger? - Ştiţi, eu nu prea obişnuiesc să consum băuturi alcoolice. Şi cu ţigara, mai mult mă prostesc, nu sunt o fumătoare pasionată. Când mai mergem la discotecă sau la un bar de zi fumez câte o ţigară, că tot inhalez fumul altora. Condurache aduse o măsuţă pe rotile şi o aşeză între cele două fotolii, apoi umplu cu vişinată două păhăruţe cu picior, dintr-o sticlă de Murano de culoare grena, pictată cu desene de culoare albă, reprezentând o scenă chinezească, o doamnă servind ceai unei alteia, ce avea un evantai deschis. Era un serviciu de lichior destul de vechi, din perioada antebelică, pe care i-l făcuse cadou o mătuşă, când împlinise el treizeci de ani. Era sora mamei, care nu avea copii şi ţinea foarte mult la el. Spera s-o moştenească la trecerea în lumea liniştii veşnice, fiind o persoană foarte bogată, bogăţie ce venea din vremuri trecute, în ciuda regimului ce le-a urmat. În cameră se făcu simţit imediat mirosul de vişină putredă. - Noroc şi succes la olimpiadă, îi ură Condurache fetei, dând peste cap lichidul din pahar. De ce nu şi în dragoste, doar eşti fată tânără, continuă el vesel. - Mulţumesc! Sper să ne descurcăm şi să trecem de faza pe capitală, iar cu dragostea mai am de aşteptat. Măcar să termin liceul. - Desigur, că vă veţi descurca, sunteţi două fete isteţe şi bine pregătite. Pe voi mă bazez să ne facem liceul cunoscut în ţară, iar despre dragoste ştii ce se spune: „este oarbă şi nu ştii niciodată când te va prinde de picior...” Angela duse la buze păhăruţul şi fineţea băuturii, însoţită de aroma plăcută a lichidului îi făcu o deosebită plăcere. Fiind dulce nu simţi tăria alcoolului. Mai trase un fum din ţigară şi începu să privească prin cameră, gândindu-se la vorbele lui Sebastian Condurache, care acum se ocupa cu pregătitul cafelei. Dacă priveai mai atent prin încăpere se putea observa că nu-i prea vin oaspeţi. De fapt, după cum aflase, nu-i treceau pragul casei alte persoane în afara câtorva membri ai familiei, de femei nici vorbă. Această vizită a ei, fără Ramona, începu dintr-o dată să o încânte. Considerată iniţial, drept două ore de meditaţie la matematică, s-ar putea transforma într-una cu surprize neprevăzute în viaţa sa. Nici nu-şi dădea seama cât de îndrăzneţe îi deveniră gândurile după primul păhăruţ. După înghiţirea licorii printr-un instinct involuntar, se simţi imediat cuprinsă de o căldură interioară ce o făcu să se relaxeze. Acum privea detaşată cum trosnesc lemnele în şemineu. - Ce plăcut este în salon, gândea fata dormitând în fotoliu. Din boxele unui DVD instalat pe un raft al vastei biblioteci plină de cărţi, se auzeau acordurile unduitoare ale unui tangou sud-american. - Ce frumos ar fi să te afli acum în braţele unui bărbat, să te laşi în dans strânsă la pieptul lui, să-i simţi apropierea trupului şi forţa braţelor care te cuprind cu tandreţe, continuă ea să viseze, adâncindu-se mai mult în fotoliu, moleşită de dogoarea şemineului, dar şi de căldura vişinatei ce îşi lăsa uşor, amprentele prin trupul său tânăr şi neobişnuit cu efectele alcoolului. Îl privea liniştită pe Condurache, cum amesteca cu grijă în ibric, să nu se reverse caimacul. Avea o tavă cu nisip fierbinte pe aragaz, prin care plimba cu mare atenţie recipientul din aramă. Dorea să o impresioneze pe tânăra sa elevă cu o cafea turcească originală, ce o primise cadou de la nişte prieteni, care fuseseră în excursie la Istanbul. Angela dormita, ca motanul pe cuptor, cuprinsă de o moleşeală plăcută, relaxantă care o îmbia la visare. Uitase de faptul că este singură în casa unui bărbat de treizeci şi trei de ani, care pe deasupra îi mai era şi profesor. Lichiorul ca şi tăria ţigării începeau să-şi facă efectul. Condurache reveni cu ibricul în mână, turnă cafeaua în ceştile din cobalt albastru cu dungă aurită pe margini, apoi umplu din nou paharele cu lichidul miraculos. - Nu mai puneţi vă rog, am început să mă ameţesc după primul păhăruţ! - Lasă că nu se întâmplă nimic! Aşa ai prima senzaţie din cauza căldurii din şemineu. Nu-i mai plăcut aici decât afară? spuse Condurache, plimbându-şi palma pe spatele fetei, mângâindu-l în alunecarea mâinii sale puternice peste bluza subţire în care era îmbrăcată. Angela nu a considerat un gest nelalocul lui faptul că profesorul şi-a plimbat mâna pe corpul său, într-o mângâiere părintească. Chiar îi plăcu. Îl simţea mai apropiat, ca pe cineva din familie. Parcă nu mai era profu’ – zbir de care se temea tot liceul şi care lăsa corigenţi pe bandă rulantă. - Ai să vezi ce cafea specială ţi-am pregătit! Nu ştiu dacă ai băut vreodată aşa ceva la un bar sau discotecă pe unde mergeţi voi tinerii. - Acolo servesc doar espresso, apă fiartă trecută peste o cupă de cafea, lângă care îţi mai adaugă o doză de lapte condensat şi pacheţelul de zahăr, uneori şi câte un pliculeţ cu ciocolată. - Serveşte-te, nu te sfii! Nu-ţi place lichiorul meu? Eu mi-l pregătesc după o reţetă proprie. Cum nu are cine să-mi treacă pragul casei, nu prea am ocazia să tratez cu el multe persoane. - Nu aveţi pe nimeni în casă, locuiţi singur? - Da, după cum bănuiesc că a aflat tot liceul, de la femeia de serviciu şi până la gardianul de la poartă, am divorţat. Acum, mă pot ocupa mai mult de şcoală, de matematică şi grădinărit, pasiunile mele. -aDar, domnule profesor, scuzaţi-mi imperti-nenţa, viaţa dumneavoastră privată nu vă mai preocupă? Încă sunteţi tânăr şi, iertaţi-mi din nou neobrăzarea, sunteţi un bărbat şarmant care poate să-i placă şi altei femei în afara fostei soţii. - Da? Aşa crezi tu sau aşa se discută în cercul vostru de tineri? - Nu-i numai părerea mea... - Mulţumesc Angela, nu ştiam că fac o impresie aşa bună printre elevi. - De ce nu? Chiar dacă unii vă mai înjură câteodată, considerându-vă prea aspru. - Nu pot fi altfel cu chiulangii. Atunci instituţia şcolară nu şi-ar mai îndeplini menirea, cea de instruire a tineretului şi pregătirea lui pentru viaţă. - Cred că ai fi tu în stare să faci şi altă pregătire unor fete tinere ca mine, gândi cu îndrăzneală Angela în sinea ei, sorbind cu plăcere din păhăruţul cu lichior. Nu-l mai simţea aşa de departe şi de distant pe profu’ său de matematică. Putea să-l considere chiar amic. - Oare cum o fi ca iubit? îşi permise ea o între-bare insolentă. - Din ce cauză l-o fi părăsit soţia? Ştie măcar să sărute ca un bărbat adevărat sau te amăgeşte cu pupici fără nici un farmec ca Florin, care m-a invitat de câteva ori la discotecă şi la film, plictisindu-mă cu lipsa lui de experienţă şi îndrăzneală! Condurache o întrebă dacă are vreun prieten în şcoală, care să o însoţească când iese în oraş. - Nu am! De fapt nici timp de plimbări nu găsesc şi, nici nu prea am cu cine ieşi în oraş dintre colegii noştri, minţi ea pe jumătate adevărat. Doar ce şi-l adusese în memorie pe Florin cu un minut în urmă. - Vedeţi dumneavoastră, noi fetele, ne maturizăm mai repede decât băieţii. Chiar dacă suntem de aceeaşi vârstă, avem câţiva ani buni în plus ca maturitate în gândire. - Deci, simţiţi nevoia să aveţi lângă voi bărbaţi mai copţi la minte, aşa ca mine de exemplu, marşă Sebastian zâmbind. - Hi, hi, hi, sincer vorbind uneori mai facem prostia să gândim şi aşa, punându-ne tot felul de întrebări nelalocul lor referitor la bărbaţii cu „experienţă”, cum îi numim noi, fetele. Angela se sperie de cutezanţa sa de a discuta probleme aşa de intime cu profesorul său de matematică. - Poate vişinata a început să-şi facă efectul sau o fi de vină căldura din cameră? gândi ea. Se simţea un pic ameţită şi euforică. Bărbatul îşi sprijini podul palmei pe genunchiul dezgolit destul de mult al Angelei, care se cufundase cu totul în moliciunea fotoliului. Acest gest o electrocută pe elevă, care se alertă: - Ce face profu’ cu mine acum? Ce are de gând să facă? Va încerca să mă seducă? Condurache, cu o mână pe piciorul fetei şi cu cealaltă pe ceaşca cu cafea, sorbi încet şi cu plăcere, privind fata cu insistenţă în ochi. Aceasta făcu o mişcare de retragere, încercând să-şi tragă fusta spre genunchi, dar nu reuşi decât să-şi dezgolească şi mai mult pulpa dinspre Condurache. Privirile lui căpătară o anumită scânteiere. Se gândea că făcându-i avansuri fetei, aceasta ar putea povesti în liceu şi apoi să se audă şi la Inspectorat, că el invită acasă eleve pentru meditaţie, dar în fapt doreşte să se culce cu ele. Angela, ca orice adolescentă dornică să savureze la maximum stările extreme care o caracterizau de fapt, îl privi pe bărbat cu interes. Se simţea dintr-o dată curajoasă şi puternică. Doar îi plăcea de el, iar situaţia în care se afla îi dădea o trăire aparte. Situaţia ei de virgină devenise apăsătoare. Nici să se ofere unui coleg fără experienţă care apoi ar fi povestit întregului liceu că s-a culcat cu ea, nu i-ar fi surâs. Spera mereu ca atunci când va sosi momentul să se dăruiască cuiva, acesta ori să se însoare cu ea, lucru prea îndepărtat şi greu de realizat, ori i se va oferi pur şi simplu unui bărbat de care să-i placă şi care să-i aprecieze „sacrificiul”. Nici nu-şi dădea seama cât de aproape putea fi acel moment, după cum se simţea în acele clipe euforice! Au început să-şi povestească unul altuia diferite întâmplări hazlii. Condurache şi el “încălzit” de vişinată, insista ca fata să i se adreseze pe nume, când sunt singuri, fapt ce o încânta pe elevă, chiar dacă nu avea curajul să o facă. La un moment dat Angela simţi nevoia să meargă la baie şi, atunci se ridică din fotoliu, întrebând unde este amplasată. Condurache o luă pe după umăr şi o conduse prin living room spre o uşă ce a stat tot timpul închisă. Dădea spre un hol larg şi spaţios. Luând-o de mână, deschise una dintre uşi şi îi arătă baia. Observase că lichiorul şi căldura şemineului începuseră să-şi facă efectul asupra tinerei. În faţa uşii o luă de după umeri şi o strânse la piept, fără ca aceasta să se opună. Cum faţa nu-i ajungea decât până la umeri, bărbatul se aplecă şi o sărută pe creştetul capului, aproape părinteşte. Angela, care avea mâna în mâna lui, o strânse uşor, cu plăcere, ca o acceptare, privindu-l insistent în ochi. Intră imediat în baie, închizând uşa după ea. Aici trona o oglindă de mărimea unui om. Fata se postă în faţa ei şi se studie cu atenţie. Ochii i se micşoraseră şi îi erau un pic injectaţi, iar obrazul îmbujorat parcă o ardea. Se privi cu insistenţă şi se întrebă: - Ce zici, Angelica, ai curajul să mergi mai departe? Era emoţionată numai, că-i trecea prin cap acest gând, dar să-l mai şi pună în practică! Aruncă pe faţă cu apă rece ca gheaţa să se răcorească, pentru a alunga aburii alcoolului ce-o cam ameţiseră. Se simţea ciudat din cauza celor două păhăruţe cu vişinată savurate cu atâta plăcere. Deliciosul lichid îşi făcea simţit efectul. Revenită în hol, nu a fost atentă ce uşă a deschis şi s-a trezit în mijlocul unui dormitor elegant, cu un pat matrimonial pe mijloc, cu tăblii din lemn pictat, acoperit cu un pled strălucitor de culoare turcoaz. De părţile laterale ale pledului atârnau ciucuri mari. Pe tăblia de la capăt erau pictaţi doi îngeri ce supravegheau somnul unei frumoase prinţese blonde, îmbrăcată într-o cămaşă albă, diafană. Dându-şi seama că a greşit uşa, Angela privi totuşi cu interes încăperea: - Deci aici face dragoste Condurache când îşi aduce iubitele, gândi ea cu o anumită nuanţă de curiozitate în gând. Şi ce pat mare are. Îi mai lipseşte baldachinul ca să fie unul din poveştile cu zâne şi cu prinţi. Văd că zâna este deja pictată pe tăblie. Oare el o fi prinţul? În spatele ei apăru profesorul care şi-a dat seama că fata a greşit uşa de acces spre living. - Ai fost curioasă să-mi vezi dormitorul? o întrebă Condurache luând-o cu un braţ de mijloc, ajungând cu degetele sub sânul fetei, care tresări înfiorată. - Nu, nu, răspunse ea încurcată şi totodată jenată de situaţie, am intrat din greşeală. - Desigur, am glumit. Nu eşti singura persoană care păţeşte aşa ceva. Îţi place dormitorul meu? - Mda, este frumos, mobilă veche în stil baroc, din nuc, camera este luminoasă şi primitoare... - Văd că te pricepi şi la artă. Te-ai simţi atrasă de un asemenea dormitor?... tatonă el mai departe terenul... - Depinde de împrejurare şi pentru ce mergi într-un asemenea dormitor, spuse ea cu mai mult curaj, privindu-l cu obrăznicie în ochi. Să-i admiri mobilierul ca obiect de artă veche sau să-l foloseşti pur şi simplu ca pe o cameră mai deosebită, destinată odihnei. Condurache o apropie de el şi o luă în braţe, în timp ce ea ridică capul, privindu-l întrebătoare: - Ce ai de gând să faci acum cu mine, profule? Acelaşi lucru se întreba şi Condurache. Să profite de starea de derută şi de abandonare a fetei sau să se retragă cu demnitatea sa de profesor aflat în faţa unei eleve un pic ameţită de alcool? Privirile Angelei parcă îl îndemnau să o sărute, iar buzele lui abia aşteptau s-o facă, lucru de la care nu se putu abţine. Era prea mult timp de când nu se mai culcase cu o femeie, să mai aibă şi raţiune asupra gestului său, iar momentul era prea provocator. Când îşi puse buzele flămânde peste cele ale copilei, aceasta făcu ochii mari şi-l privi cu mirare şi nedumerire. - O sărută Condurache? Condurache, zbirul? Îi răspunse involuntar la sărut. Nu mai era conştientă de faptul că cel care o săruta în fastuosul dormitor este profesorul său de matematică, un bărbat de treizeci şi trei de ani! Dar, parcă nu mai avea importanţă acest lucru! Sângele începu să-i fiarbă. Se ridică pe vârfurile picioarelor să ajungă cât mai bine la buzele lui cărnoase. Le sărută cu plăcere, prinzându-l cu mâna de după gât. Mâinile bărbatului se dezlănţuiră. Începură să-i mângâie sânul, masându-l uşor. Introduse apoi mâna pe sub bluza care nu mai avea toţi nasturii la locul lor şi frământă mai departe muguraşii ce se întăreau vizibil, împungând pânza albă. Angela era în extaz. Simţea cum trupul său îi scapă de sub control. Nu mai trăise aşa de intens acest moment decât atunci când s-au întâlnit într-o noapte la o petrecere în pijama mai multe fete şi după câteva sticle golite de bere, bine ameţite, au vizionat un film porno adus de una dintre ele şi, excitată fiind, a început să se mângâie din instinct, fără să vrea. Acum nu aştepta decât momentul când Condurache o va ridica ca pe un fulg în braţe şi o va purta spre imensitatea patului! Nu ştia dacă ce face este ceea ce dorea într-adevăr să i se întâmple, sau este cel mai bine pentru ea şi viitorul său. Nu era decât un copil rătăcit în labirintul senzaţiilor şi al plăcerilor cărora nu mai putea să le facă faţă. - Dar aceasta este o copilă, gândi la un moment dat Condurache, revenindu-şi. O elevă de-a mea. Ce va urma după aceea? O ridică într-adevăr în braţe, dar nu o duse spre pat, cum se aştepta eleva, ci spre living room, unde o aşeză în fotoliul din care aceasta se ridicase cu câteva minute în urmă. Angela era total descumpănită. Fusese hotărâtă să se abandoneze în braţele bărbatului puternic de lângă ea. Acum parcă era trezită la realitate dintr-un vis plăcut care a rămas doar un vis neîmplinit. Se simţea jenată faţă de Condurache, aşa cum se simţea şi el faţă de ea. - Angela, scuză-mă că m-am lăsat ademenit de frumuseţea şi tinereţea ta, îi spuse gâfâind bărbatul şi asta nu din cauza efortului depus s-o readucă între braţele fotoliului. Îmi cer scuze. Nu trebuia să se întâmple acest lucru, mai ales că-mi eşti elevă şi eşti aşa de tânără... - Şi eu sunt la fel de vinovată, recunoscu sincer fata. Nu trebuia să beau lichiorul şi mai ales să mă simt aşa de bine, aici lângă dumneavoastră, la căldura şemineului... - Sper că nu ai să spui cuiva despre acest incident nefericit. - Lăsaţi, domn’ profesor că nu a fost chiar aşa de rău. Pot recunoaşte că ne-a plăcut amândurora, chiar dacă la un moment dat ne-a „furat peisajul”. Fiţi sigur că nu voi spune nimănui că am stat singuri în living şi m-aţi tratat cu ţigări, lichior şi cafea turcească. Nimeni nu m-ar crede că nu s-a întâmplat nimic „deosebit” între noi. - Este bine aşa. Când doreşti să mai vii la pregătire? - Singură sau cu Ramona? replică ea veselă, nevoie mare. Depinde la ce vreţi să mă pregătiţi pe viitor! Continuă ea cu tupeu, pe acelaşi ton vesel. Ştia că acum Condurache putea să fie foarte uşor manipulat. I-a descoperit slăbiciunea. Orice aluzie despre „întâlnirile” lui cu elevele la meditaţie l-ar fi şifonat foarte tare în liceu şi nu numai, dacă s-ar auzi mai departe de aceşti pereţi despre aşa zisele ore de „meditaţie”. Era suficient să-i povestească Ramonei şi afla jumătate de Bucureşti despre aventurierul profesor care se dă la adolescente. După ce fixară ziua când va sosi de data aceasta cu Ramona, Angela se îmbrăcă şi se pregăti să părăsească confortul din cameră. Se întoarse cu dezinvoltură spre gazdă şi cu nonşalanţa vârstei şi a efectului băuturii, suverană peste mintea sa, se adresă din prag: - Ce zici, Sebi, nu-mi dai nici un pupic de rămas bun? Condurache, surprins de tupeul fetei, se aplecă să o sărute pe obraz, numai că Angela îl cuprinse cu mâna de după gât, îl trase spre ea şi ridicându-se pe vârfuri, îl sărută pasional, cum nu o mai făcuse cu nimeni până atunci, lăsându-l perplex pe Condurache, om trecut prin multe situaţii de acest gen în tinereţea sa. - Ştii! Asta-i ca să ai la ce te gândi după plecarea mea şi mai ales la ce ai pierdut, spuse ea ameţită de lichior şi aroma de cafea turcească, închizând veselă uşa în urma sa.