duminică, 20 aprilie 2014

Cap. II - PROFESOARA DE ISTORIE În pauza dintre ore, aflându-se cu profesorul Sebastian Condurache la o ţigară lângă fereastra larg deschisă a cancelariei, să intre aerul purificat de gerul de afară, Georgeta Zbihli, profesoară de istorie, începu să se destăinuiască colegului său precum că ar avea o problemă de comunicare cu o “olimpică” de-a lui, elevă în clasa a XII-a A. - Cine anume, doamna Zbihli?! - Cum cine? Olimpica dumitale, Ramona Orru. - Ce-a făcut? - Încearcă să-mi strice căsnicia şi aşa destul de şubrezită în ultimul timp. - Cum aşa? - I-am văzut cum se privesc şi mai ales cum s-au sărutat... - Sărutat?! Doamne, Dumnezeule, când s-a întâmplat acest lucru? întrebă consternat Sebastian. - La întâlnirea soţului meu din timpul campaniei electorale cu echipa liceului care trebuia să împartă pliante şi fluturaşi prin cartier. - Şi ce a făcut Ramona? - I-a dat soţului un buchet de trandafiri după terminarea expozeului despre proiectele de guvernare ale partidului său. Culmea, numai trandafiri albi aşa cum îi plac lui! De unde a ştiut că îi plac trandafirii şi mai ales această culoare? - De la mine! Eu i-am cumpărat, bineînţeles din fondul şcolii şi cum v-am auzit adeseori spunând, că vă aduce acasă mereu trandafiri albi, m-am gândit că aceştia sunt preferaţii domniei sale. - Bine, bine, dar de ce i-a dat tocmai Ramona? - Doamna director, care după cum ştiţi, face parte din aceeaşi formaţiune politică cu soţul dumneavoastră, mi-a lăsat mie plăcerea să aleg elevul care să-i înmâneze florile şi cum Ramona este o elevă foarte bună la învăţătură şi, mai ales căreia îi place să fie mereu luată în seamă, am desemnat-o pe ea. Am greşit cu ceva? - Nnuu, nu, dar... vă rog, domnule profesor să mă scuzaţi, am crezut că a fost iniţiativa ei şi că se cunosc de mai mult timp... De fapt cred că nu s-au mai întâlnit vreodată. - Desigur, că un politician de talia domnului Zbihli poate stârni curiozitatea unor fete tinere ajunse în pragul majoratului, mai ales cunoscându-se şi faptul că este soţul uneia dintre profesoarele lor. - Vai, domnule Condurache, vă rog să mă scuzaţi pentru gafa făcută. După cum mi s-a părut că-l sorbea din ochi cu atâta fascinaţie şi cum l-a strâns în braţe când i-a dat florile credeam că... - Doamnă Georgeta, Ramona este doar un copil, nici măcar nu are optsprezece ani, cum vă puteţi gândi la aşa ceva? Condurache îşi aminti de scena petrecută în dormitorul său între el şi Angela şi cum era să "uite" şi el, că cea pe care o săruta cu atâta patimă era tot o copilă, chiar dacă între timp devenise majoră. Acest lucru îl făcu mai circumspect în legătură cu faptul că nu se putea întâmpla nimic între o elevă de vârsta Ramonei şi senatorul Ernest - Albert Zbihli, dacă s-ar fi cunoscut mai bine, ţinându-se cont de faptul că era mai tânăr decât el cu vreo doi-trei ani. - Aveţi probleme în familie din cauza aceasta? - Nu numai din această cauză! Într-o căsnicie ca a noastră în care soţul lipseşte zile întregi de acasă, fiind plecat mai mereu în teritoriu sau colegiu, cum spun ei mai curând, deseori ajungând acasă spre zorii zilei, motivând că a avut dezbateri cu reprezentanţii şi simpatizanţii partidului, vă daţi seama cum este. De fapt, de ce să vă mai spun, doar şi dumneavoastră aţi trecut prin aşa ceva. - Doamna Zbihli, la noi a fost cu totul altceva... - Vă spun ca la un frate, continuă ea fără să bage în seamă replica interlocutorului, nu am cu cine discuta pentru a mă descărca de amărăciunea adunată în ultimul timp... - Putem relua discuţia când doriţi. Acum trebuie să sune de intrare la clasă, încercă Condurache să-i dea o nouă ocazie reluării acestei discuţii. Putem merge să continuăm la o cafea... Îi plăcea de Georgeta Zbihli ca femeie. Era elegantă, distinsă şi discretă. Nu intra cu nimeni în conflict, în afara elevilor, desigur, ca oricare dintre profesori. În ultimul timp nu prea se mai învăţa carte prin şcoală. Absenţele erau cu zecile şi apăreau în liceu destui elevi problemă, mai ales că acesta era considerat un liceu de “fiţe”, unde toate personalităţile Bucureştiului încercau să-şi înscrie odraslele. Unii dintre elevi erau bănuiţi că sunt consumatori de droguri de mare risc sau mai grav, chiar dealeri. - Domnule Condurache, vă daţi seama că nu mă pot afişa cu dumneavoastră într-un local public. Ce s-ar spune despre noi? Cred că sunteţi conştient de faptul că vă aflaţi sub supravegherea continuă a colegei noastre de română, domnişoara Lepădatu, care vă place evident, la care mai adaug şi statutul dumneavoastră de bărbat divorţat... - Mă flataţi, doamna Zbihli! Nu ştiam. - Cum aşa? Asta-i bună! Dumneavoastră nu ştiţi ce ştie toată cancelaria?! - Doamnă, eu sunt un om serios, chiar dacă am statutul unui „bărbat divorţat”, cum spuneţi dumneavoastră. Nu mă angrenez în asemenea situaţii jenante, mai ales când suntem şi colegi. - Lăsaţi, domnule Condurache, nu mai fiţi aşa modest! Sunteţi un bărbat şic! De ce nu v-ar deveni interesantă relaţia cu o altă femeie în actuala dumneavoastră situaţie? Georgeta Zbihli a rămas fără răspuns, deoarece se auzea soneria care îi invita să-şi ia fiecare catalogul şi să se îndrepte spre clasele unde aveau ore. Acestea fiind alăturate, au avut timp să-şi propună să reia dialogul după terminarea cursurilor. La finalizarea lor, cei doi colegi mergeau alături, liniştiţi spre staţia de tramvai. Încercau să reînnoade discuţia întreruptă de soneria care-i invitase la ore. Le venea destul de greu să revină la acele probleme personale şi de familie, aşa că mai mult dezbăteau noile modificări ale Legii învăţământului. - Domnule profesor, este impardonabil ce se întâmplă în ţara noastră. Nu mai ştii ce ai de făcut, domnule, cu atâtea experienţe în a conduce o naţiune. Fiecare partid sosit la guvernare face experienţe pe populaţie, de parcă am fi cobai. Nu se mai poate suporta aşa ceva. - Aveţi dreptate, doamnă Georgeta! Nu vedeţi la noi în învăţământ? Fiecare nou ministru, vrea să fie el mai cu moţ. Schimbă legea învăţământului din dorinţa de a veni cu ceva nou, nu neapărat şi bun, doar să fie el semnatarul modificărilor sau să fie făcute în timpul mandatului său. Cică pentru „reformarea învăţământului”! Au schimbat manualele, de s-a ajuns până acolo, încât şi viaţa prezentatorilor de la televiziunile private să fie studiată în şcoli, uitându-se adevăratele valori ale neamului românesc, iar dumneavoastră, ca profesor de istorie, vă daţi seama cel mai bine de acest lucru când trebuie să le predaţi elevilor o altă istorie a acestui neam, inventată de către politicienii epocii actuale printre care se numără şi soţul dumneavoastră. - Aşa este, aveţi dreptate. Acasă evit să discut politică cu soţul meu. În acesta privinţă avem o înţelegere clară: fără politică acasă. Urăsc politica şi încep să-i urăsc şi pe politicieni din ce în ce mai mult, datorită a ceea ce se întâmplă în viaţa noastră de zi cu zi. Dar să revin la discuţia începută: Partidele îşi numesc la vârf o conducere politică, însă la bază, cei ce pun în practică dispoziţiile sosite cu scop de reformare, sunt tot acei vechi slujbaşi cu mentalităţile şi relaţiile lor. Aleg manualele după cum dă editura mai mult celor care le aprobă. Hm, auzi dumneata, domnule profesor, manuale alternative! Parcă istoria acestei ţări ar fi alternativă: dacă nu-i albă, atunci poate fi şi neagră. Eu nu prea mă iau după manuale. Predau elevilor mei istoria învăţată şi apoi studiată de mine după cărţi scrise de istoricii adevăraţi, nu de conţopiştii de astăzi. Îţi vine să turbezi domnule, continuă ea cu năduf monologul său, indignată la culme. Termină individul sau individa o facultate pe banii tătânelui şi se prezintă peste tot în mass media drept „istoric”, iar alţii studiază ani de zile, susţin nenumărate examene şi abia ajung profesori de liceu, post obţinut numai prin concurs, nu cum era pe vremuri, cu repartiţie guvernamentală funcţie de nota obţinută la examenul de stat sau licenţă cum se numeşte mai nou acum. Mie îmi trebuie doar să am tematica din programă, predarea o fac după cunoştinţele mele, nu după cartea lor alternativă, de aceea le cer elevilor să fie prezenţi şi atenţi la oră, ce le explic eu despre istoria acestei ţări, nu găsesc ei în manualele editate! mai spuse cu indignare Georgeta. - Şi la mine la matematică este acelaşi lucru, doamna Zbihli. Manualele sunt redactate de toţi neaveniţii. Multe dintre probleme sau exerciţii sunt cu enunţurile greşite sau nu au nicio finalizare logică. Ajunşi în staţia de tramvai, înainte să-şi ia la revedere de la colegul său, Georgeta i se destăinui parcă cu jenă: - Domnule Condurache, scuzaţi-mă, dar tare aş fi vrut să mai discut cu dumneata despre ce am pe suflet şi am început să-ţi spun în cancelarie, dar acum îmi vine tramvaiul... - Mai sosesc şi altele, doamnă Zbihli, nu-i nicio problemă. Putem merge undeva şi discutăm tot ce doriţi. Sebastian observase că femeia nu-l mai lua cu dumneavoastră, că încerca o apropiere, folosindu-l ca pe un confident. - Nu, nu, nu se cade! Dacă ne vede cineva, se pot auzi vorbe urâte prin şcoală cum că... se lamentă ea parcă fără vlagă. - Nu vă faceţi griji colega, aceste întâlniri sunt normale şi fireşti în ziua de astăzi. Oamenii se întâlnesc, discută, beau o cafea, o răcoritoare sau o bere, fără să impacienteze pe cineva. Se vede că aţi dus o viaţă austeră în ultimul timp! - Da... mai ales în ultimele luni, am încercat şi calea credinţei, sperând că Bunul Dumnezeu îşi va întoarce faţa şi privirea spre mine şi căsnicia mea... - Atunci ce ziceţi, mergeţi la mine la o cafea? Stau doar la doi paşi de staţie. - Vai, cum să fac aşa ceva? Domnule Condurache, dar ce credeţi despre mine? o făcu profesoara pe indignata, cu toate că abia aştepta această invitaţie sugerată şi în cancelarie. - Eu cred lucruri bune, dar ce credeţi dumneavoastră despre mine, de vă speriaţi aşa de tare? Georgeta încerca să joace un pic de teatru, să pară supărată pentru această propunere, chiar dacă murea de dorinţă şi curiozitate să-i viziteze casa profesorului Condurache, despre care auzise prin cancelarie că primeşte la el eleve la meditaţie. - Ce meditaţie o face el cu elevele nu ştiu, că arată tare bine ca bărbat, îşi spunea Georgeta în gând. - Ce ziceţi? - Nu se cuvine să merg la un bărbat acasă, mai ales când este şi divorţat. - Cu ce schimbă situaţia acest lucru? Dacă doriţi să discutăm problemele personale ce vă frământă, ori mergem într-o cafenea, restaurant sau bar, deoarece în parc pe o bancă nu putem sta din cauza frigului, ori mergem la mine acasă unde nu ne deranjează nimeni şi precis este cald? Trebuie să vă hotărâţi! mai spuse Condurache ca pe un ultimatum. - Bine..., bine... atunci... prefer la dumneata pentru câteva minute. Nu aş dori să fiu văzută în locuri publice însoţită de un bărbat ne... - Ştiu, neînsurat... - Doar pentru câteva minute, nu mai mult, preciză ea repede, pentru a marca durata vizitei. - Cât vă va face plăcere atâta staţi, eu nu vă reţin mai mult, Doamne fereşte! Cei doi se îndreptară spre strada unde îşi avea Condurache locuinţa lui bătrânească de pe timpul când Bucureştiul era considerat încă Micul Paris. Descuie poarta grea din fier forjat, apoi uşa de la intrare. Îşi pofti colega în căldurosul şi primitorul lui living încărcat cu tot atâtea amintiri şi mobilă veche ca şi de cărţile valoroase din vasta lui bibliotecă. Georgeta rămase încântată de această încăpere primitoare când pătrunse înăuntru şi dădu de căldură. Bărbatul, manierat, o ajută să se dezbrace, îi luă haina din blană de nurcă, căciula, fularul, mănuşile şi i le duse în holul unde avea cuierul. - Vă rog, doamnă Zbihli, luaţi loc în fotoliu! Fac imediat cald, doar câteva clipe să mă dezbrac şi dau foc gazelor să aprindă lemnele din şemineu, apoi o să pun şi de câte o cafeluţă turcească. - Domnule Condurache, nu trebuie să vă deranjaţi pentru mine! - Colega, acum sunteţi musafira mea, permiteţi-mi să mă comport ca o gazdă civilizată şi primitoare! La mine nu prea intră des femei în casă. - Lăsaţi, domnule Condurache, nu mai spuneţi aşa. Se aude prin liceu că meditaţi eleve la matematică la dumneavoastră la domiciliu aşa că... - Doamnă, eu m-am referit la femei, nu la copile. Elevele mele vin aici pentru a învăţa ceva în plus faţă de ce le predau în clasă, nu pentru altceva! Nu fac un secret din acest lucru, atât timp cât o fac voluntar, fără nicio remuneraţie, ci doar pentru cei care vor să înveţe mai multă matematică. - Foarte frumos din partea dumitale! Sebastian, după ce aprinse gazele în şemineu, ca să ia foc buturugile aranjate din timpul dimineţii, merse la aragazul din bucătărie, dar nu înainte de a repeta ritualul cu măsuţa cu rotile, sticla specială cu vişinată marca "Condurache" şi două păhăruţe din sticlă de Murano, pentru invitata sa deosebită. Ştia că băutura lui face minuni şi dezleagă limba unei femei după ce este gustată. Îşi aminti de întâmplarea cu eleva sa, Angela. - Vai, domnule Condurache, nu trebuie să vă deranjaţi atât pentru o vizită de câteva minute! - Aici puteţi să-mi spuneţi Sebastian sau Sebi, suntem doar între noi şi nu ne vede şi aude nimeni. - Cum aşa? - Simplu! ca între prieteni şi colegi. Nu ai spus dumneata că îţi sunt ca un frate mai mare? Cum frate nu-ţi pot fi, prieten se poate, aşa că... - Bine! Voi vedea dacă reuşesc, rosti ea roşindu-se de plăcerea momentului. - Atunci, până se încinge nisipul din tavă să gustăm această délicatesse spéciale, însoţind-o cu un “bine ai venit în umila mea casă de burlac”. - Umilă pe dracu'! scuză-mi, te rog înjurătura. Umil este apartamentul meu la bloc, nu această frumoasă casă boierească. Hm, dar chiar miroase plăcut şi-i bună vişinata. Este, într-adevăr, cum o numeşti dumneata: délicatesse spéciale. N-am mai băut alcool de mult timp. Nu prea obişnuiesc, ci doar la ocazii deosebite mai gust câte puţin. - Este o băutură făcută în casă după o reţetă inventată de mine şi acum, chiar este o ocazie specială, aşa că te rog să o serveşti cu încredere. - Bravo, este într-adevăr delicioasă, repetă Georgeta după ce-şi umezi din nou buzele sale subţiri cu băutura aromată, grasă ca un ulei virgin extras din măsline stoarse prin presarea la rece. Căldura degajată de şemineu începu să-şi facă simţit efectul. Georgeta, după gerul îndurat afară, se relaxă, profitând de comoditatea fotoliului, în timp ce Sebastian pregătea la nisip mult lăudata lui cafea turcească. Femeia începu să studieze încăperea. Cum celelalte uşi, în afara celei de la bucătărie erau închise, nu putea să-şi facă o imagine de ansamblu asupra întregii clădiri. Oricum, de afară se vedea destul de mare. Era impresionată plăcut de faptul că profesorul Condurache, în ciuda faptului că locuia singur, menţinea în casă o curăţenie desăvârşită. Nu era genul soţului său care pe unde trecea îşi arunca lucrurile care nu-i mai trebuiau, lăsând pe altul să adune în urma lui. Ochii i s-au oprit pe ghiveciul cu orhideea plină de flori. Era o frumuseţe. Şi acest lucru a convins-o că gazda sa este un bărbat sensibil şi iubitor de frumos, în ciuda robusteţii sale fizice. Parcă era atlet, nu profesor de matematică. Condurache veni cu o altă tavă, argintie, pe care trona ibricul plin cu cafeaua a cărei aromă se împrăştia prin toată încăperea, încântându-le simţul olfactiv. Turnă în ceştile din cobalt, după ce puse în fiecare, mai întâi, câteva linguriţe de caimac. - Te rog, colega, să serveşti această specialitate pe care nu o găseşti decât în Turcia, la adevăraţii cafegii şi la mine! Cum o cafea turcească merge cu o ţigară turcească, serveşte-te din acest pachet de Camel, chiar dacă nu are filtru. Este o ţigară deosebită, făcută din tutun fin, din frunzele de la vârful plantei, tratate după reţete numai de fabricant ştiute. - Vai, colega, mă copleşeşti şi mă răsfeţi! S-ar putea să-mi placă şi să doresc să mai vin la dumneata, începu să se alinte Georgeta! - La tine... Încearcă să eviţi politeţurile din cancelarie. Ce poate fi atât de greu? Când îţi propui să revii în vizită la mine, te voi primi de fiecare dată cu mare plăcere. Condurache îşi aprinse o ţigară şi îi întinse şi Georgetei pachetul. Aceasta se servi şi se uită după brichetă, însă Sebastian aduse imediat flacăra brichetei la vârful ţigaretei sale. Femeia trase cu nesaţ un fum şi-l expiră cu plăcere, umplând încăperea cu un miros plăcut de tutun fin. Se simţea bine în prezenţa acestui bărbat drăguţ de care se temuse fără justificare înainte de a-i accepta invitaţia. Chiar era liniştită şi împăcată sufleteşte, că a venit în vizită la el. Dintr-o data, nu mai exista nicio problemă atât de importantă şi stringentă în viaţa ei. Uitase că tocmai acestea au determinat-o să treacă pragul casei lui Sebastian ce o copleşea cu atenţiile sale, atenţii de care nu mai beneficiase de mult timp din partea soţului. Acum nu regreta. Chiar era bucuroasă că a avut “curajul” să o facă. Îl privea şi-l admira. Făcea în gând comparaţii între el şi Ernest - Albert, soţul său. Ce vedea mai frumos la fiecare? Începea să-i găsească soţului tot mai multe defecte, chiar dacă despre Condurache nu ştia mai nimic în afara faptului că este un coleg bun, un profesor la fel de bun şi un bărbat de care se putea îndrăgosti orice femeie. - Doamne, ce-mi poate trece prin cap de mă gândesc la dragoste? Să-mi fac repede semnul crucii cu limba. Ar fi jenant să o fac cu mâna de faţă cu Condurache. Şi când te gândeşti ce cafea şi vişinată bună ştie să facă! Oare numai atât? Nu cred..., tot vorbea ea cu ego-ul său. Georgeta nu se mai recunoştea. - Unde îmi sunt preceptele religioase? Credinţa că numai Duhul Sfânt poate mântui lumea de răutăţile abătute asupra populaţiei acestei ţări? se tot întreba ea în continuare. Acum pufăia ca o turcoaică adevărată, tolănită într-un fotoliu confortabil, lângă o sticlă cu o licoare divină, afrodiziacă şi un bărbat prea arătos pentru ea şi preceptele sale religioase, îmbrăţişate în ultima vreme. Parcă nu mai era Condurache, “Zbirul”, profesorul de matematică care speriase tot liceul. I se părea acum o statuie grecească sculptată în cea mai fină marmură, însufleţită special de bagheta magică a cine ştie cărei zeităţi din Olimpul antic, pentru a-i tulbura ei mintea şi liniştea sufletească. Georgeta îl privea pe Sebastian cu alt interes. Îi studia trăsăturile rigide. Îi plăcea gropiţa din barbă şi îi venea să i-o sărute. - Pfui, Doamne, iartă-mă! Ce-i cu mine de îmi trec asemenea gânduri necurate prin cap? Să fie de vină oare licoarea aceasta delicioasă? Este cumva vrăjită? Condurache nu uita să fie mereu plin păhăruţul Georgetei, iar ea nu ezita să guste din el, astfel încât gândurile femeii alergau pe alte trasee decât cele dorite şi pentru care a venit în casa colegului său. Acum îl studia cum arăta fizic. Fiind doar într-un pulovăr alb din fir fin de angora, putea să-i distingă pectoralii proeminenţi, părul cu început de grizonare prematură la tâmple şi ochii pătrunzători, dar mai ales buzele sale cărnoase. - Cum ar fi oare să săruţi aceste buze sau să te laşi sărutată de ele? se întreba ea, privindu-l discret. Georgeta, plecată cu gândul pe meleaguri interzise după ce păşise peste pragul casei lui Condurache, nici nu băgase se seama că Sebastian îi tot spunea ceva de câteva secunde. - ... şi doreai să discutăm despre situaţia ta nou apărută în familie presupunând că soţul ar avea anumite relaţii extraconjugale. Referitor la eleva noastră cred că este exclus. Ţi-am explicat şi de ce. Că pot exista simpatii între un politician cunoscut cum este soţul tău şi o adolescentă care îl admiră, este posibil, dar nimic mai mult, cu toate că nu aş garanta acest lucru. - Da, dar nu de la asta a plecat totul... nu ştiu ce să mai spun acum... sunt puţin confuză... mai multe lucruri nu merg în ultimul timp la noi în familie... tot încerca ea să se detaşeze de gândurile sale indecente şi în contradicţie cu preocupările sale religioase din ultimele luni. - Tu îi reproşezi doar lui răcirea sentimentelor voastre, dar ţi le-ai analizat vreodată pe ale tale, dacă mai sunt aceleaşi? Dacă mai trăieşti cu aceeaşi pasiune întâlnirea intimă care alungă orice nor dintr-o iubire? - Hi, hi, hi, relaţii intime nu am mai avut de nu ştiu câtă vreme. Au fost sublime, dar lipsesc cu desăvârşire, ca să citez o replică teatrală. - Poate şi din această cauză există tensiune între voi! Scuză-mă, nu vreau să pătrund în viaţa voastră de familie, dar îţi spun ca la o soră, aşa cum mă considerai în cancelarie. Trebuiesc puse în balanţă, corect, ambele comportamente şi simţăminte. Mai sunt echilibrate? Ai analizat unde atârnă mai multă greutate şi acolo unde lipseşte? Sunt talerele egale? Ce ai făcut să completezi acea eventuală lipsă din partea ta? Eu aşa văd refacerea echilibrului domestic şi sentimental. La mine când acest echilibru nu s-a mai putut reface, de comun acord şi amiabil, am întrerupt o convieţuire care putea deveni o povară şi un chin pentru ambii parteneri. Tu poate vezi lucrurile altfel. - Da, acum este mai greu să mă pronunţ... Începu să se gândească de la ce a început această lipsă de comunicare a sentimentelor care au fost atât de intens trăite cu ceva timp în urmă. Încercă să uite incidentele mărunte, fără importanţă prin amploarea lor, dar aduse la nivel de catastrofă, atunci când dispare toleranţa dintre doi oameni. Probabil calmul lui imperturbabil, care îl detaşa de orice problemă neplăcută, o scotea din minţi. La începutul căsniciei mergeau la aproape toate spectacolele Teatrului Naţional, apoi din ce în ce mai rar. Acum Ernest - Albert nu mai venea cu bilete la spectacole, nici măcar pentru premiere. Odată cu intrarea lui în parlament, au dispărut atât biletele la spectacole, cât şi mersul la restaurant cum făceau după vizionarea unui spectacol, unde serveau cina şi ascultau muzică. Chiar dansau câteodată acolo, unde aveau orchestră şi exista ring. Au dispărut apoi şi plimbările din afara Bucureştiului... la munte sau la mare. El se afla mai mereu sub atenta ei supraveghere şi, gelozia născută din teama de a-l pierde, o făcea să nu mai aibă încredere în dragostea lui de la începutul căsniciei, chiar dacă nu avea ce să-i reproşeze privind comportamentul său, fiind la fel de atent cu ea. Îi aducea flori, mici atenţii, o ajuta la menaj, când era acasă... În tot acest timp, când nu mai erau ataşaţi sufleteşte ca în primii ani de căsnicie, ea nu s-a gândit la un alt bărbat. Era pentru prima oară când se afla acum împreună cu altul şi se simţea bine în prezenţa lui. Ştia că despre ea toţi colegii aveau o părere bună, dar mai era conştientă şi de faptul că încă este o femeie frumoasă care poate fi dorită de oricare bărbat, aşa cum apărea cu părul ei negru şi lung, ce-i acoperea cu dărnicie umerii, scoţând în evidenţă o subtilă senzualitate şi chipul său de păpuşă Barby. Georgeta ştia că are un farmec al ei, inconfundabil, accentuat de nişte ochi mari şi luminoşi, înzestraţi cu o privire intensă, curioasă, scrutătoare. Tot aşa cum ştia că în zilele sale bune, era o femeie spirituală, lucru dovedit şi în discuţiile libere din cancelaria profesorală. Ce nu ştia ea era că totuşi Ernest - Albert încă o iubea sincer şi de aceea îi accepta toate toanele. Privindu-şi ceasul de la mână, Georgeta se alarmă, văzând cât de târziu este. Trecuseră aproape două ore de când se afla în casa colegului său şi, parcă nu-i venea să mai plece. Avea de gând să mai revină în această încântător de primitoare cameră de burlac. - Vai, cât este ceasul!!! Sebastian, trebuie să plec acasă! Mă aşteaptă soţul, precis! I-am lăsat o listă mare să meargă la piaţă. Duminică avem nişte musafiri din partea familiei sale. Cred că a ajuns înaintea mea. - Dacă trebuie să pleci, facă-se voia ta! Ţi-am promis că vei sta la mine cât vei dori. Ai văzut că nu a fost atât de rău? Georgeta se ridică destul de greu din fotoliul moale şi imediat Sebastian îi întinse amabil mâna să se sprijine. Acea strângere de mână îi transmise Georgetei parcă un fulger prin corp, la care avea de gând să mediteze acasă, în linişte. Condurache intră în holul unde erau hainele oaspetelui său şi reveni cu ele în braţe. O ajută să se îmbrace şi o conduse la uşă. Afară îi întâmpină un crivăţ uscat care îi lovi cu asprime în faţă. - Îţi mulţumesc, Sebi, pentru plăcuta după amiază şi deosebita găzduire. - Nu ai pentru ce Getuţa. Uşa mea rămâne mereu deschisă pentru tine. Doar suntem nu numai colegi, sper că de acum şi buni prieteni. Şi când te gândeşti că nu aveai curajul să dai curs invitaţiei mai devreme! Vezi că nu mănânc femeile care-mi trec pragul casei? - Am să ţin cont de acest lucru. Ne întâlnim mâine la liceu şi mai vorbim. Acum mă grăbesc. Ne-am luat cu vorba şi uite cât este ceasul! La revedere. Întinse mâna scoasă din mănuşa fină din piele de căprioară, pentru a-şi lua la revedere. Condurache i-o sărută galant, iar Getuţa, cum o dezmierdase Sebastian, îi întinse obrazul pentru a se săruta ca între doi buni prieteni ce se bucuraseră unul de prezenta celuilalt timp de două ceasuri. Rămas în poartă, Sebastian o privea cum se îndepărtează cu paşii săi mărunţi. Fiind doar în pulovărul său subţire din angora, simţi imediat tăria gerului de afară şi reveni grabnic la căldura livingului, gândindu-se la faptul că încă o femeie i-a trecut pragul casei, dar viaţa lui interioară este la fel de săracă şi insipidă ca şi înainte.

luni, 3 martie 2014

PARFUM DE ORHIDEE - roman

Meditaţia Profesorul Condurache stabilise pentru as-tăzi, două ore de meditaţie cu elevele sale olimpice la matematică, Ramona şi Angela. La ieşirea de la oră, ambele fete îi confirmase participarea, aşa că de dimineaţă se apucă să facă focul în şemineu, ca atunci când vor sosi, să găsească un ambient plăcut în living room unde ţinea lecţiile cu ele. Dorea să se simtă confortabil, când din frigul de afară vor pătrunde în salonul primitor, încărcat cu piese vechi de mobilier. Această casă o moştenise de la părinţi, de aceea nu s-a pus problema înscrierii sale pe lista partajului la divorţ. Era o clădire veche, construită pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, în stil rococo, caracterizată prin bogăţia ornamentaţiei, vecină cu opulenţa. Casa fusese proiectată de un arhitect italian pentru familia unui grec bogat, angrosist de cereale, căruia ulterior afacerile nu i-au mai mers, dând faliment în timpul crizei economice mondiale din 1929 - 1933 care afectase şi economia României. Astfel încât, după ce negustorul şi-a pus capăt zilelor, familia a fost nevoită să vândă clădirea în pierdere şi, cu ce bani le-au mai rămas după lichidarea afacerilor, să se retragă în Grecia natală. Arhitectura clădirii se caracteriza prin folosirea predominantă a ornamentelor, reprezentând scene cu personaje mitologice, asimetric plasate în ansamblu, pentru realizarea unor compoziţii complexe, chipuri de heruvimi, de lei fioroşi, armăsari cu gâtul cambrat şi coama stufoasă, împodobite de curbele ornamental florale împletite, şerpuind în jurul clădirii. În faţa casei se afla o curticică care din primăvară până toamna târziu era plină cu flori. Lui Sebastian Condurache îi plăcea ca timpul liber să şi-l petreacă cu grădinăritul plivind, udând sau admirându-şi micuţul rai multicolor, deosebit de parfumat şi de armonios organizat. În clipele de relaxare îi plăcea să asculte zumzetul insectelor şi, să privească cum poposesc albinele pe corola florilor, culegând cu trompa nectarul din pistil, contribuind astfel şi la polenizarea plantelor, ca apoi să zboare cu picioruşele încărcate cu polen, spre destinaţiile lor necunoscute, ca într-o enigmă din romanele Agathei Christie. Când se simţea obosit, intra în chioşcul din mijlocul grădinii, să se odihnească şi să servească o răcoritoare sau o cafea fierbinte din nelipsitul său termos chinezesc. Iedera ce înconjura această oază de linişte îi asigura în zilele toride ale verii, răcoarea mult căutată. Cumpărase din magazinele de specialitate atât bulbi de lalele din toate culorile, de zambile, narcise albe şi galbene, bătute sau simple, cât şi butaşi de trandafiri cu flori bogate în petale grena, roz sau albe. Mândria lui era o tufă de azalee, primită cadou din partea tatălui unui elev, horticultor în cadrul serelor ce aparţineau Administraţiei Capitalei, care aflase de pasiunea lui pentru grădinărit şi matematică. Era nespus de încântat, când arbustul se umplea cu flori albe, puternic parfumate. Spera să mai facă rost de încă una cu florile ciclamen. Văzuse el într-o florărie, însă era de interior, nu de exterior. Acum în grădiniţă totul era încremenit. Trandafirii cu tulpinile scurtate din toamnă erau acoperiţi cu pământ, iar plantele mai sensibile la ger învelite cu folii protectoare. Pentru living room cumpărase dintr-un magazin specializat din piaţă, o orhidee albă înflorită, pe care o instalase într-o glastră mare din ceramic, smălţuită, în mijlocul mesei ovale din cameră. Iubea mult această floare gingaşă cu origine în Japonia, India, chiar şi în Nepal. Se spunea că orhideea este simbolul afecţiunii, reprezentând iubirea pasională, satisfăcută. În Extremul Orient aceste flori erau cunoscute ca plante ale fertilităţii, iar în China ele reprezentau inocenţa copilăriei. Pentru europeni, orhideea era imaginea luxului, a vieţii rafinate. Datorita mirosului puternic şi select, orhideele au fost numite plantele cu parfum regal. Astfel se poate spune că orhideele erau venerate, dar în acelaşi timp în alte părţi ale globului, precum Franţa sau Italia de exemplu, erau folosite datorită utilităţii lor în magie. Se considera că acea persoană, care dăruieşte o orhidee face promisiunea de a-şi răsfăţa şi ocroti iubita. Sebastian nu pentru aceste simboluri magice cumpărase floarea, ci pur şi simplu, pentru că îi plăcea şi dorea să aibă pe lângă muşcatele de pe pervazul livingului şi o altă plantă mai deosebită. Deocamdată, nu avea nici pe cine să răsfeţe, nici să ocrotească, dar cine putea şti ce-i va rezerva viitorul? Meritase banii daţi pe ea şi-l încânta prin gingăşia sa. Petalele albe, cu inserţii de culoare mov pe mijlocul limbului, coborând până la partea superioară a peţiolului, dădeau o notă de nobleţe întregii plante. Ştia că, oferindu-i lumina necesară şi udând-o doar atât cât trebuie, odată pe săptămână mai ales iarna, se va bucura de frumuseţea ei mai mulţi ani. Când profesorul Condurache a ieşit pe uşa clasei, cele două eleve l-au asigurat că vor veni sâmbătă la programul de pregătire pentru olimpiadă. Şi ele erau încântate, că liceul avea reprezentanţi calificaţi în concursul pe capitală, dar şi-ar fi dorit să aibă şi în faza naţională sau de ce nu, chiar în cea internaţională. Prima care a sunat la uşă a fost Angela. Nu ştia că Ramona încă nu ajunsese şi, că va fi singură în casă cu profesorul. Când s-a deschis uşa şi a pătruns în interior, şemineul cu flăcările lui roşietice, dansând în semiobscuritatea încăperii în care a fost poftită, i-a captat interesul. Atmosfera intimă ce domnea în salon a luat-o prin surprindere, iar naturaleţea gestului prin care profesorul a îndemnat-o să intre şi să ia loc pe fotoliul de lângă şemineu, să se încălzească, nu avea nimic periculos în ea, astfel tânăra şi-a liniştit emoţia ce-o cuprinsese la început, datorită prezenţei sale doar cu gazda. În cameră se afla o bibliotecă mare, ticsită cu cărţi, multe dintre ele de matematică sau nenumărate tratate enciclopedice, toate legate în piele. - Bună ziua, domn' profesor. Cum, Ramona n-a ajuns încă? întrebă fata privind nedumerită prin cameră. Ce-o fi cu ea, că nu întârzie de obicei! Nu locuieşte ca mine aşa de departe, să folosească tramvaiul, se miră tânăra. Când se dezbrăcă de paltonu-i lung din stofă, Condurache fu surprins, că nu a venit pe gerul de afară îmbrăcată cu pantaloni, ci doar într-o fustă scurtă din material de blugi care abia de-i acoperea pulpele protejate de un dres subţire şi lucios, la culoarea pielii. Picioarele puţin cam groase pentru înălţimea ei îi erau roşii, din cauza gerului prin care circulase din staţia de tramvai până la casa profesorului. Era o elevă simpatică, mărunţică, cu nişte gene mari şi arcuite, cu sâni frumoşi, bine conturaţi, ce făceau să-i sară mai mereu nasturii micuţi din butonierele bluziţei, spre deliciul colegilor de clasă. Angela era o aiurită, o visătoare, cu o minte extrem de ageră. Îi plăcea nu numai matematica, ci şi viaţa. Intuitivă, senzuală, deloc inhibată, cerebrală, pătrundea cu uşurinţă în mintea celui care intra în sfera sa de interes, mai ales al bărbaţilor, plăcându-i să-i aţâţe, chiar dacă abia împlinise optsprezece ani la începutul anului. Ca pentru mai toţi adolescenţii de vârsta sa, virginitatea devenise o problemă foarte acută. Încă nu încercase "marea cu degetul" cum s-ar zice, aşa cum o făcuseră majoritatea colegelor sale. Nu simţise pentru niciun băiat sau bărbat focul mistuitor al dragostei care s-o determine să aleagă între păstrarea virginităţii sau păstrarea "iubirii" lui, aşa cum o făcuseră o parte dintre colegele din liceu. Încă nu era sigură dacă atunci când faci sex, ştii precis pentru ce o faci, pentru iubirea faţă de persoana de care crezi că te-ai îndrăgostit sau pentru plăcerea sexului propriu-zis. La vârsta când hormonii freamătă prin corpurile tinere, nimănui nu-i place să se simtă lăsat în afara grupului de prieteni sau de colegi. Este firesc, ca fiecare adolescent să-şi dorească să fie plăcut de cei din jur şi să simtă că nu este evitat sau privit cu superioritate de cei care au gustat din fructul oprit. Din păcate, mai ales tinerele cu un aspect fizic mai puţin favorizat simt că trebuie să-şi piardă virginitatea pentru a rămâne în grupul de prieteni şi de a nu fi marginalizate şi privite cu superioritate de cei din gaşca din care fac parte. Numai cele cu o morală puternică sau care pot să-şi controleze emoţiile, pot evita începerea activităţii sexuale într-un moment nepotrivit, ştiindu-se că sexul nu este doar un act fizic, ci şi unul emoţional. Alegerea momentului mai ţine şi de valorile morale ale adolescentului, moştenite sau dobândite în familie care poate nu se potrivesc cu cele ale prietenilor din gaşcă. Angela nu era genul de adolescentă care pentru a-şi impresiona prietenii, trebuia să se arunce în braţele primului întâlnit, dornic să se înfrupte din fecioria sa. A ştiut să-şi impună voinţa şi nimeni dintre colegii de gaşcă nu i-a comentat-o. Aşteptând sosirea şi a celeilalte eleve, lui Condurache i se plimbau fără de voie ochii pofticioşi pe pulpele şi pieptul fetei, dar era conştient că nu trebuie să-şi rişte postul de profesor şi prestigiul de persoană serioasă, pentru o copilă. Între ei exista o distanţă de cincisprezece ani şi o carieră fără de cusur. Fata putea să-i fie ca o soră mai mică, dar cum nu mai avusese nicio relaţie sexuală de câteva luni bune, simţurile lui erotice nu prea ţineau cont de diferenţa de vârstă şi de starea lor socială. Angela, urmărindu-l discret, nu putu să nu-i observe sclipirile pofticioase din privirile care o străpungeau. Spera ca Ramona să sosească cât mai repede. Se simţea jenată de situaţie şi un pic de teamă i se cuibări în suflet. Ce-i drept îl plăcea pe Condurache nu numai ca profesor de matematică, ci şi ca bărbat. Ştia că ţine la ea şi la Ramona, dar încă nu descoperise pe care dintre ele o simpatiza mai mult. - Oare de ce o întârzia atât Ramona? se întrebă fata din nou, frământându-se în fotoliu. Trecuse mai bine de jumătate de oră de când o aşteptau şi Ramona tot nu sosise. - Angela, spuse Condurache la un moment dat! Nu vrei să dai un telefon, să vezi de ce întârzie colega ta? Să ştim măcar ce avem de făcut. - Desigur, domn' profesor. Nu am întrebat-o dacă vine sau nu, ştiind că stabilisem data şi ora. Ieri de fapt a lipsit şi de la şcoală. - Da? se miră Condurache! Nu avusese oră de matematică la clasa fetelor să-i sesizeze absenţa. Angela formă numărul Ramonei şi la capătul celălalt răspunse mama fetei. - Sărut mâna, doamna Orru! Sunt Angela, colega de clasă a Ramonei. Ce s-a întâmplat cu ea de nu a venit la şcoală şi nici la pregătirea de la matematică? - Cum, nu ţi-a spus ce-a păţit? - Nu! Ce s-a întâmplat? răspunse ea îngrijorată. - Venind spre casă, la puţin timp după ce v-aţi despărţit în staţie, i s-a făcut rău. A fost doar o cădere de calciu, aşa cum poate să fi fost şi altceva mai grav. Prăbuşindu-se, s-a lovit cu capul de caldarâm. Avea ceva dureri şi ameţeli, aşa că are trimitere la Policlinică pentru investigaţii mai amănunţite, radiografii şi alte analize. Normal ar fi trebuit măcar să te sune pe tine sau pe profesor, că lipseşte de la pregătire, dar nu ştiu de ce nu a făcut-o. Pentru şcoală are scutire de la medicul de familie. Posibil să fi uitat, fapt ce mă miră şi totodată mă pune pe gânduri în aceeaşi măsură. Angela se declară în sinea sa tare nemulţumită de situaţie. Devenise dintr-o dată jenant să stea singură cu profesorul Condurache în casa acestuia. Era ceva inedit, la care nu se aşteptase şi nici nu se gândise că s-ar putea întâmpla vreodată. Când i-a spus ce a păţit Ramona, profesorul se întunecă la faţă şi pufăia continuu ca o locomotivă din interminabila lui ţigară. Parcă suda ţigările una de cealaltă. Surescitat şi tare nervos o invită şi pe Angela să se servească din pachet, dar tânăra se codi, refuzându-l. Îi era ruşine să fumeze de faţă cu profesorul, chiar dacă se mai întâmpla uneori să strice câte o ţigară, când mergea la vreun bar de zi împreună cu colegele şi colegii. - Hai, nu te mai feri, ştiu că toate fumaţi. Şi noi făceam la fel când eram de vârsta voastră. Ramona nu s-a mai jenat ca tine când a mai fost pe aici la meditaţie, completă profesorul căutând să-şi tempereze primul impuls de nemulţumire că i se dă programul peste cap. Ramona era fiica unor intelectuali cu preocupări în domeniul artei. Tatăl său, Robert Orru era un celebru pictor prin venele căruia curgea sânge italian, părinţii săi fiind născuţi undeva la graniţa cu Elveţia. În timpul celui de al doilea război mondial când la putere se afla partidul nazist al lui Mussolini, întreaga familie Orru emigră în Elveţia neutră, la Lugano, unde se născu viitorul pictor. După terminarea războiului, familia lui a mai stat vreo zece ani în Elveţia, apoi a revenit în Italia pe meleagurile natale, dar când el a ajuns la vârsta liceului s-a întors la Lugano, un cochet orăşel de munte, unde aveau rude din partea mamei, pentru a-şi continua studiile liceale şi pe cele ale Şcolii artelor frumoase. Robert o cunoscuse pe Mirela în Berna, la un concert susţinut de Opera Română din Bucureşti, cu ceva ani în urmă. Se îndrăgosti atât de tare de tânăra şi frumoasa soprană, încât hotărî să se căsătorească cu ea şi să se stabilească definitiv în România, la Bucureşti. Acum el era posesorul a nenumărate expoziţii naţionale şi internaţionale, iar Mirela soprană la Teatrul de Operă din Bucureşti. Fiind unicul lor copil, Ramona s-a bucurat de o creştere deosebită, de la naştere şi până la vârsta adolescenţei, fără griji sau restricţii. A beneficiat nu numai de atenţia şi educaţia părinţilor, cât mai ales a unor persoane cultivate care i-au îndrumat paşii în viaţă, din pruncie şi până în zilele actuale. În afara bonelor care s-au îngrijit de dezvoltarea fizică, de cea psihică şi de sănătate s-au ocupat psihologi, profesori de limbi străine, meditatori, medici. Părinţii erau nevoiţi de multe ori să lipsească de acasă plecând în turnee sau cu expoziţiile prin marele oraşe ale ţării ori din străinătate, doica şi armata de „îndrumători” suplineau lipsa acestora, familia neavând alte rude în capitală care să se ocupe de copilă, Mirela fiind la rândul său originară de undeva din Dobrogea. Tânăra se obişnuise cu acest mod de viaţă de la vârsta când a început să înţeleagă ce se întâmplă în jurul său, aşa că foarte repede învăţase de mică să-şi „terorizeze” atât doica, cât mai ales profesorii şi să-şi impună punctul de vedere. Părinţii fiind mai mult plecaţi îi îndeplineau toate preferinţele şi mofturile, fără comentarii, când erau cu toţii împreună. Odată cu trecerea anilor, temperamentul său coleric s-a mai atenuat, însă obiceiul de a se considera „îndreptăţită” să i se confere toată atenţia, încă mai persista. Şi-n cadrul liceului ţinea să-şi impună voinţa, aşa că printre colege, nu se considera prietenă decât unui grup restrâns care îi accepta „superioritatea”. Cum i se acorda o oarecare atenţie, imediat încerca să-i domine pe toţi membrii grupului şi aceasta datorită educaţiei primite în copilărie că totul i se cuvine şi i se permite. Nu moştenise aptitudinile părinţilor. De la mamă n-o avea pe cea de a cânta, chiar era departe de a moşteni vreo veleitate în acest domeniu, însă de pictat ar fi putut-o face, dacă i-ar fi plăcut, având ceva talent în această privinţă. Totuşi, avea şi ea înclinaţii care puteau compensa lipsurile din comportamentul său. Îi plăceau ştiinţele exacte şi limba română. Se putea exprima la fel de bine într-o conversaţie liberă în engleză şi franceză şi îi plăcea să scrie poezii, încă de prin clasele gimnaziale când a început să-şi publice creaţiile poetice prin diverse reviste de cultură, la care primea critici de specialitate favorabile. Aşa a ajuns să fie remarcată şi de profesorul Sebastian Condurache, care încă din clasa a IX - a, a luat-o sub aripa sa protectoare pentru pregătirea la matematică, dezvoltându-i pentru această materie o adevărată pasiune. Acum, profesorul făcea meditaţie cu cele două eleve în dimineţile zilelor de sâmbătă, când nu mergeau la cursuri, dar şi-n vacanţe dacă urmau să participe la vreun concurs. Alteori şi mai des, când se apropia ziua examinărilor. La început făcea pregătire după program, în incinta liceului, dar de curând le chema la el acasă. Nu după mult timp de la începerea meditaţiilor, fetele au devenit cele mai bune „matematiciene” din şcoală şi câştigau orice concurs organizat pe liceu. Între ele chiar exista o oarecare concurenţă nedeclarată, care să fie mai bună la matematică, lucru încurajator pentru profesor. Spera să nu le dispară interesul faţă de materia lui, cel puţin cât vor fi elevele lui. Fetele se pregăteau pentru faza pe capitală şi de aceea mergeau săptămânal la meditaţie câte două ore. Olimpiada se apropia cu paşi repezi, mai era doar o lună şi ele doreau să fie tot mai bine pregătite. Problemele pe care le rezolvau cu proful erau de nivelul facultăţii, nu de cel al pregătirii liceale, aşa că sperau să nu aibă nicio surpriză cu privire la această fază sau cu examenul de admitere în facultate. Prietenia dintre ele a apărut atât pe fondul caracterului lor, cât mai ales al faptului că făceau împreună meditaţie cu acelaşi profesor. Angela, fiica unor funcţionari de stat, s-a lăsat dominată de caracterul puternic al colegei sale, aşa că a acceptat uşor protecţia sa. Ramona o invita să o însoţească la concertele mamei, ori la vernisajele tatălui şi în general îi suporta toate cheltuielile prin cluburi sau discoteci unde dorea să o însoţească. Ea nu ducea niciodată lipsa banilor, portmoneul său conţinea uneori chiar mai mulţi decât i-ar fi fost necesari. Angela nu era o profitoare, dar nu avea curajul şi tăria s-o refuze. Când prietena ei dorea ceva, îşi impunea fără echivoc voinţa. Ramona în ultimul timp se simţea din ce în ce mai slăbită. Acumulase ceva oboseală şi poate din această cauza a crezut că i s-a făcut rău pe stradă, când se întorceau de la şcoală. Era pentru prima dată când lipsea de la meditaţie, iar Angela s-a trezit singură în casa profesorului Condurache. Acest lucru se datora, după cum a aflat de la mamă-sa, accidentului suferit pe stradă imediat după ce s-au despărţit. Nu observase nicio schimbare în compor-tamentul Ramonei, pentru a rămâne cu ea. Era la fel de veselă şi-şi povestiseră, mergând spre staţia de tramvai, ce se mai petrecuse de curând în viaţa lor extraşcolară. Luni, când s-au întâlnit la liceu, Ramona i-a explicat ce se întâmplase. După despărţire a simţit cum totul se învârte în jurul său şi i s-au înmuiat picioarele, prăbuşindu-se pe caldarâm. Fiind trecători pe stradă, mai ales că era o staţie unde de obicei coboară din tramvai foarte multe persoane, imediat a fost ajutată să se ridice de pe caldarâm şi să se aşeze pe o bancă. Cineva a apelat serviciul de urgenţă 112, iar o salvare a apărut în câteva minute, însă după ce a fost consultată de medicul echipajului, a refuzat a fie transportată la urgenţă, pentru a i se da şi alte îngrijiri medicale. S-a mulţumit cu serviciile oferite pe loc, luarea tensiunii şi oxigenarea plămânilor cu ajutorul măştii de oxigen. Totuşi, a ascultat de sfatul specialistului de pe salvare şi, cum a ajuns acasă şi-a sunat medicul de familie, un prieten al părinţilor, explicându-i ce a păţit pe stradă. Doctorul Sterian s-a deplasat imediat la domiciliul familiei Orru să-şi vadă pacienta. Consultând-o, nu i-a plăcut cum se prezenta din punct de vedere al sănătăţii, aşa că i-a completat o trimitere la Policlinică să efectueze de urgenţă anumite controale medicale. Pentru vineri i-a prescris să facă un set de analize la sânge, un control la cardiologie, altul la neurologie şi dacă se poate şi la internist. Vineri, când Ramona a trecut prin toate cabinetele indicate de medicul de familie, s-a constatat că de fapt avea o spasmofilie cauzată de o lipsă de calciu. I s-a recomandat o dietă cu alimente bogate în vitamine, fructe şi legume şi mai ales, să se abţină de la tutun, alcool, cafea şi energizante, de care cam abuzase în ultimul timp, ca să-şi menţină tonusul. Ramona era mai mică decât colega sa cu doar câteva luni, fiind născută în august, pe când Angela în decembrie, dar cu un an mai devreme, de aceea una devenise majoră şi cealaltă nu. Nu numai aceasta era diferenţa dintre ele. Dacă Angela era mărunţică, puţin peste un metru şaizeci, cu un piept bine dezvoltat, părul şaten şi ochii negri umbriţi de nişte gene mari, arcuite, Ramona era înaltă ca o baschetbalistă, subţirică, supleţea fiindu-i atuul care o scotea în evidenţă şi mai ales părul uşor ondulat de culoarea spicului de grâu bine copt, gata de secerat. Avea ochii albaştri, genele lungi, mersul de felină şi nişte sâni micuţi ca două mingi de tenis. Folosea cele mai fine parfumuri, iar atunci când mergea pe stradă lăsa în urma sa o adiere suavă de miros de fân proaspăt cosit, făcând nu numai pe bărbaţi, ci şi pe femei să întoarcă privirile, să-i urmărească mersul ca o alunecare printre trecătorii întâlniţi. Ramona era nu numai inteligentă, ci şi elegantă, contribuind astfel să-şi menţină cota printre elevele liceului la cele mai înalte standarde. Era etalonul la care ţinea să ajungă fiecare elevă a căror părinţi îşi permiteau aceste costuri. Afacerile tatălui cu pictura mergeau destul de bine. O anumită clasă a populaţiei, cu o stare materială peste medie, a început să investească în afara aurului şi în artă şi, cum picturile lui erau în vogă, preţurile erau pe măsură. Mama, ca orice bugetar, se bucura de venituri suplimentare doar când prindea câte un contract extern, ceea ce se întâmpla destul de rar. Uneori mai pleca cu Opera de Stat în turnee, dar banii de diurnă abia de-i ajungeau la shopping pentru mărunţişuri. Pentru investiţii mai serioase lua de obicei bani de acasă. Angela auzind că Ramona a fumat în casa lui Condurache şi că a mai fost şi singură cu profu’, se îmbujoră la faţă, când luă o ţigară din pachetul de Camel, nu atât de emoţia ineditului, cât mai ales din curiozitate, să afle ce-au mai făcut amândoi în timpul meditaţiei, ştiind că şi Ramona îl plăcea pe profesor. Era mai avantajată decât ea, fiind mai înaltă, subţirică şi cu pletele ca de aur. Ştia că-i preferata băieţilor din liceu, fapt ce-o făcea să se simtă superioară celorlalte prietene sau colege. Sebastian imediat luă bricheta şi, apropiindu-şi mâna de a fetei, îi aprinse ţigara. Atingerea celor două mâini le creă o senzaţie stranie la amândoi. Angela îşi ridică privirile şi, se uită curioasă în ochii profului, mulţumindu-i în şoaptă. - Lasă, ăsta-i secretul nostru! Nu trebuie neapărat să ştie cineva că vă încurajez să fumaţi. Dacă nu-i venită Ramona, ce zici, mai ai chef de matematică? - Eu ştiu... dacă tot am bătut drumul până aici pe gerul de afară... - Nu-i nimic. Am să-ţi aleg câteva probleme pe care să încerci să le rezolvi acasă. Când te întâlneşti cu Ramona i le dai şi ei. La următoarea întâlnire vom discuta despre ele. - Atunci să le transcriu... - Nu trebuie. Îţi dau culegerea şi le rezolvi acasă. Aşa ne rămâne timp mai mult să discutăm şi noi, să vedem ce bârfe circulă prin şcoală, ce mai spun elevii despre profesori, chestii din astea, de ale voastre. - Nu ştiu ce se mai bârfeşte. Nu prea mă bag în asemenea discuţii..., mai ales în cele despre profesori. - Lasă, lasă, ştiu eu că o mai faceţi, când vă întâlniţi în afara liceului. Condurache se îndreptă spre un bufet din lemn de mahon sculptat, o piesă de mobilier greu, patinat de timp, de unde se întoarse cu un serviciu de lichior în care sticla era pe jumătate. - Ce zici de ceva care să te încălzească pe interior, când vei ieşi afară la ger? - Ştiţi, eu nu prea obişnuiesc să consum băuturi alcoolice. Şi cu ţigara, mai mult mă prostesc, nu sunt o fumătoare pasionată. Când mai mergem la discotecă sau la un bar de zi fumez câte o ţigară, că tot inhalez fumul altora. Condurache aduse o măsuţă pe rotile şi o aşeză între cele două fotolii, apoi umplu cu vişinată două păhăruţe cu picior, dintr-o sticlă de Murano de culoare grena, pictată cu desene de culoare albă, reprezentând o scenă chinezească, o doamnă servind ceai unei alteia, ce avea un evantai deschis. Era un serviciu de lichior destul de vechi, din perioada antebelică, pe care i-l făcuse cadou o mătuşă, când împlinise el treizeci de ani. Era sora mamei, care nu avea copii şi ţinea foarte mult la el. Spera s-o moştenească la trecerea în lumea liniştii veşnice, fiind o persoană foarte bogată, bogăţie ce venea din vremuri trecute, în ciuda regimului ce le-a urmat. În cameră se făcu simţit imediat mirosul de vişină putredă. - Noroc şi succes la olimpiadă, îi ură Condurache fetei, dând peste cap lichidul din pahar. De ce nu şi în dragoste, doar eşti fată tânără, continuă el vesel. - Mulţumesc! Sper să ne descurcăm şi să trecem de faza pe capitală, iar cu dragostea mai am de aşteptat. Măcar să termin liceul. - Desigur, că vă veţi descurca, sunteţi două fete isteţe şi bine pregătite. Pe voi mă bazez să ne facem liceul cunoscut în ţară, iar despre dragoste ştii ce se spune: „este oarbă şi nu ştii niciodată când te va prinde de picior...” Angela duse la buze păhăruţul şi fineţea băuturii, însoţită de aroma plăcută a lichidului îi făcu o deosebită plăcere. Fiind dulce nu simţi tăria alcoolului. Mai trase un fum din ţigară şi începu să privească prin cameră, gândindu-se la vorbele lui Sebastian Condurache, care acum se ocupa cu pregătitul cafelei. Dacă priveai mai atent prin încăpere se putea observa că nu-i prea vin oaspeţi. De fapt, după cum aflase, nu-i treceau pragul casei alte persoane în afara câtorva membri ai familiei, de femei nici vorbă. Această vizită a ei, fără Ramona, începu dintr-o dată să o încânte. Considerată iniţial, drept două ore de meditaţie la matematică, s-ar putea transforma într-una cu surprize neprevăzute în viaţa sa. Nici nu-şi dădea seama cât de îndrăzneţe îi deveniră gândurile după primul păhăruţ. După înghiţirea licorii printr-un instinct involuntar, se simţi imediat cuprinsă de o căldură interioară ce o făcu să se relaxeze. Acum privea detaşată cum trosnesc lemnele în şemineu. - Ce plăcut este în salon, gândea fata dormitând în fotoliu. Din boxele unui DVD instalat pe un raft al vastei biblioteci plină de cărţi, se auzeau acordurile unduitoare ale unui tangou sud-american. - Ce frumos ar fi să te afli acum în braţele unui bărbat, să te laşi în dans strânsă la pieptul lui, să-i simţi apropierea trupului şi forţa braţelor care te cuprind cu tandreţe, continuă ea să viseze, adâncindu-se mai mult în fotoliu, moleşită de dogoarea şemineului, dar şi de căldura vişinatei ce îşi lăsa uşor, amprentele prin trupul său tânăr şi neobişnuit cu efectele alcoolului. Îl privea liniştită pe Condurache, cum amesteca cu grijă în ibric, să nu se reverse caimacul. Avea o tavă cu nisip fierbinte pe aragaz, prin care plimba cu mare atenţie recipientul din aramă. Dorea să o impresioneze pe tânăra sa elevă cu o cafea turcească originală, ce o primise cadou de la nişte prieteni, care fuseseră în excursie la Istanbul. Angela dormita, ca motanul pe cuptor, cuprinsă de o moleşeală plăcută, relaxantă care o îmbia la visare. Uitase de faptul că este singură în casa unui bărbat de treizeci şi trei de ani, care pe deasupra îi mai era şi profesor. Lichiorul ca şi tăria ţigării începeau să-şi facă efectul. Condurache reveni cu ibricul în mână, turnă cafeaua în ceştile din cobalt albastru cu dungă aurită pe margini, apoi umplu din nou paharele cu lichidul miraculos. - Nu mai puneţi vă rog, am început să mă ameţesc după primul păhăruţ! - Lasă că nu se întâmplă nimic! Aşa ai prima senzaţie din cauza căldurii din şemineu. Nu-i mai plăcut aici decât afară? spuse Condurache, plimbându-şi palma pe spatele fetei, mângâindu-l în alunecarea mâinii sale puternice peste bluza subţire în care era îmbrăcată. Angela nu a considerat un gest nelalocul lui faptul că profesorul şi-a plimbat mâna pe corpul său, într-o mângâiere părintească. Chiar îi plăcu. Îl simţea mai apropiat, ca pe cineva din familie. Parcă nu mai era profu’ – zbir de care se temea tot liceul şi care lăsa corigenţi pe bandă rulantă. - Ai să vezi ce cafea specială ţi-am pregătit! Nu ştiu dacă ai băut vreodată aşa ceva la un bar sau discotecă pe unde mergeţi voi tinerii. - Acolo servesc doar espresso, apă fiartă trecută peste o cupă de cafea, lângă care îţi mai adaugă o doză de lapte condensat şi pacheţelul de zahăr, uneori şi câte un pliculeţ cu ciocolată. - Serveşte-te, nu te sfii! Nu-ţi place lichiorul meu? Eu mi-l pregătesc după o reţetă proprie. Cum nu are cine să-mi treacă pragul casei, nu prea am ocazia să tratez cu el multe persoane. - Nu aveţi pe nimeni în casă, locuiţi singur? - Da, după cum bănuiesc că a aflat tot liceul, de la femeia de serviciu şi până la gardianul de la poartă, am divorţat. Acum, mă pot ocupa mai mult de şcoală, de matematică şi grădinărit, pasiunile mele. -aDar, domnule profesor, scuzaţi-mi imperti-nenţa, viaţa dumneavoastră privată nu vă mai preocupă? Încă sunteţi tânăr şi, iertaţi-mi din nou neobrăzarea, sunteţi un bărbat şarmant care poate să-i placă şi altei femei în afara fostei soţii. - Da? Aşa crezi tu sau aşa se discută în cercul vostru de tineri? - Nu-i numai părerea mea... - Mulţumesc Angela, nu ştiam că fac o impresie aşa bună printre elevi. - De ce nu? Chiar dacă unii vă mai înjură câteodată, considerându-vă prea aspru. - Nu pot fi altfel cu chiulangii. Atunci instituţia şcolară nu şi-ar mai îndeplini menirea, cea de instruire a tineretului şi pregătirea lui pentru viaţă. - Cred că ai fi tu în stare să faci şi altă pregătire unor fete tinere ca mine, gândi cu îndrăzneală Angela în sinea ei, sorbind cu plăcere din păhăruţul cu lichior. Nu-l mai simţea aşa de departe şi de distant pe profu’ său de matematică. Putea să-l considere chiar amic. - Oare cum o fi ca iubit? îşi permise ea o între-bare insolentă. - Din ce cauză l-o fi părăsit soţia? Ştie măcar să sărute ca un bărbat adevărat sau te amăgeşte cu pupici fără nici un farmec ca Florin, care m-a invitat de câteva ori la discotecă şi la film, plictisindu-mă cu lipsa lui de experienţă şi îndrăzneală! Condurache o întrebă dacă are vreun prieten în şcoală, care să o însoţească când iese în oraş. - Nu am! De fapt nici timp de plimbări nu găsesc şi, nici nu prea am cu cine ieşi în oraş dintre colegii noştri, minţi ea pe jumătate adevărat. Doar ce şi-l adusese în memorie pe Florin cu un minut în urmă. - Vedeţi dumneavoastră, noi fetele, ne maturizăm mai repede decât băieţii. Chiar dacă suntem de aceeaşi vârstă, avem câţiva ani buni în plus ca maturitate în gândire. - Deci, simţiţi nevoia să aveţi lângă voi bărbaţi mai copţi la minte, aşa ca mine de exemplu, marşă Sebastian zâmbind. - Hi, hi, hi, sincer vorbind uneori mai facem prostia să gândim şi aşa, punându-ne tot felul de întrebări nelalocul lor referitor la bărbaţii cu „experienţă”, cum îi numim noi, fetele. Angela se sperie de cutezanţa sa de a discuta probleme aşa de intime cu profesorul său de matematică. - Poate vişinata a început să-şi facă efectul sau o fi de vină căldura din cameră? gândi ea. Se simţea un pic ameţită şi euforică. Bărbatul îşi sprijini podul palmei pe genunchiul dezgolit destul de mult al Angelei, care se cufundase cu totul în moliciunea fotoliului. Acest gest o electrocută pe elevă, care se alertă: - Ce face profu’ cu mine acum? Ce are de gând să facă? Va încerca să mă seducă? Condurache, cu o mână pe piciorul fetei şi cu cealaltă pe ceaşca cu cafea, sorbi încet şi cu plăcere, privind fata cu insistenţă în ochi. Aceasta făcu o mişcare de retragere, încercând să-şi tragă fusta spre genunchi, dar nu reuşi decât să-şi dezgolească şi mai mult pulpa dinspre Condurache. Privirile lui căpătară o anumită scânteiere. Se gândea că făcându-i avansuri fetei, aceasta ar putea povesti în liceu şi apoi să se audă şi la Inspectorat, că el invită acasă eleve pentru meditaţie, dar în fapt doreşte să se culce cu ele. Angela, ca orice adolescentă dornică să savureze la maximum stările extreme care o caracterizau de fapt, îl privi pe bărbat cu interes. Se simţea dintr-o dată curajoasă şi puternică. Doar îi plăcea de el, iar situaţia în care se afla îi dădea o trăire aparte. Situaţia ei de virgină devenise apăsătoare. Nici să se ofere unui coleg fără experienţă care apoi ar fi povestit întregului liceu că s-a culcat cu ea, nu i-ar fi surâs. Spera mereu ca atunci când va sosi momentul să se dăruiască cuiva, acesta ori să se însoare cu ea, lucru prea îndepărtat şi greu de realizat, ori i se va oferi pur şi simplu unui bărbat de care să-i placă şi care să-i aprecieze „sacrificiul”. Nici nu-şi dădea seama cât de aproape putea fi acel moment, după cum se simţea în acele clipe euforice! Au început să-şi povestească unul altuia diferite întâmplări hazlii. Condurache şi el “încălzit” de vişinată, insista ca fata să i se adreseze pe nume, când sunt singuri, fapt ce o încânta pe elevă, chiar dacă nu avea curajul să o facă. La un moment dat Angela simţi nevoia să meargă la baie şi, atunci se ridică din fotoliu, întrebând unde este amplasată. Condurache o luă pe după umăr şi o conduse prin living room spre o uşă ce a stat tot timpul închisă. Dădea spre un hol larg şi spaţios. Luând-o de mână, deschise una dintre uşi şi îi arătă baia. Observase că lichiorul şi căldura şemineului începuseră să-şi facă efectul asupra tinerei. În faţa uşii o luă de după umeri şi o strânse la piept, fără ca aceasta să se opună. Cum faţa nu-i ajungea decât până la umeri, bărbatul se aplecă şi o sărută pe creştetul capului, aproape părinteşte. Angela, care avea mâna în mâna lui, o strânse uşor, cu plăcere, ca o acceptare, privindu-l insistent în ochi. Intră imediat în baie, închizând uşa după ea. Aici trona o oglindă de mărimea unui om. Fata se postă în faţa ei şi se studie cu atenţie. Ochii i se micşoraseră şi îi erau un pic injectaţi, iar obrazul îmbujorat parcă o ardea. Se privi cu insistenţă şi se întrebă: - Ce zici, Angelica, ai curajul să mergi mai departe? Era emoţionată numai, că-i trecea prin cap acest gând, dar să-l mai şi pună în practică! Aruncă pe faţă cu apă rece ca gheaţa să se răcorească, pentru a alunga aburii alcoolului ce-o cam ameţiseră. Se simţea ciudat din cauza celor două păhăruţe cu vişinată savurate cu atâta plăcere. Deliciosul lichid îşi făcea simţit efectul. Revenită în hol, nu a fost atentă ce uşă a deschis şi s-a trezit în mijlocul unui dormitor elegant, cu un pat matrimonial pe mijloc, cu tăblii din lemn pictat, acoperit cu un pled strălucitor de culoare turcoaz. De părţile laterale ale pledului atârnau ciucuri mari. Pe tăblia de la capăt erau pictaţi doi îngeri ce supravegheau somnul unei frumoase prinţese blonde, îmbrăcată într-o cămaşă albă, diafană. Dându-şi seama că a greşit uşa, Angela privi totuşi cu interes încăperea: - Deci aici face dragoste Condurache când îşi aduce iubitele, gândi ea cu o anumită nuanţă de curiozitate în gând. Şi ce pat mare are. Îi mai lipseşte baldachinul ca să fie unul din poveştile cu zâne şi cu prinţi. Văd că zâna este deja pictată pe tăblie. Oare el o fi prinţul? În spatele ei apăru profesorul care şi-a dat seama că fata a greşit uşa de acces spre living. - Ai fost curioasă să-mi vezi dormitorul? o întrebă Condurache luând-o cu un braţ de mijloc, ajungând cu degetele sub sânul fetei, care tresări înfiorată. - Nu, nu, răspunse ea încurcată şi totodată jenată de situaţie, am intrat din greşeală. - Desigur, am glumit. Nu eşti singura persoană care păţeşte aşa ceva. Îţi place dormitorul meu? - Mda, este frumos, mobilă veche în stil baroc, din nuc, camera este luminoasă şi primitoare... - Văd că te pricepi şi la artă. Te-ai simţi atrasă de un asemenea dormitor?... tatonă el mai departe terenul... - Depinde de împrejurare şi pentru ce mergi într-un asemenea dormitor, spuse ea cu mai mult curaj, privindu-l cu obrăznicie în ochi. Să-i admiri mobilierul ca obiect de artă veche sau să-l foloseşti pur şi simplu ca pe o cameră mai deosebită, destinată odihnei. Condurache o apropie de el şi o luă în braţe, în timp ce ea ridică capul, privindu-l întrebătoare: - Ce ai de gând să faci acum cu mine, profule? Acelaşi lucru se întreba şi Condurache. Să profite de starea de derută şi de abandonare a fetei sau să se retragă cu demnitatea sa de profesor aflat în faţa unei eleve un pic ameţită de alcool? Privirile Angelei parcă îl îndemnau să o sărute, iar buzele lui abia aşteptau s-o facă, lucru de la care nu se putu abţine. Era prea mult timp de când nu se mai culcase cu o femeie, să mai aibă şi raţiune asupra gestului său, iar momentul era prea provocator. Când îşi puse buzele flămânde peste cele ale copilei, aceasta făcu ochii mari şi-l privi cu mirare şi nedumerire. - O sărută Condurache? Condurache, zbirul? Îi răspunse involuntar la sărut. Nu mai era conştientă de faptul că cel care o săruta în fastuosul dormitor este profesorul său de matematică, un bărbat de treizeci şi trei de ani! Dar, parcă nu mai avea importanţă acest lucru! Sângele începu să-i fiarbă. Se ridică pe vârfurile picioarelor să ajungă cât mai bine la buzele lui cărnoase. Le sărută cu plăcere, prinzându-l cu mâna de după gât. Mâinile bărbatului se dezlănţuiră. Începură să-i mângâie sânul, masându-l uşor. Introduse apoi mâna pe sub bluza care nu mai avea toţi nasturii la locul lor şi frământă mai departe muguraşii ce se întăreau vizibil, împungând pânza albă. Angela era în extaz. Simţea cum trupul său îi scapă de sub control. Nu mai trăise aşa de intens acest moment decât atunci când s-au întâlnit într-o noapte la o petrecere în pijama mai multe fete şi după câteva sticle golite de bere, bine ameţite, au vizionat un film porno adus de una dintre ele şi, excitată fiind, a început să se mângâie din instinct, fără să vrea. Acum nu aştepta decât momentul când Condurache o va ridica ca pe un fulg în braţe şi o va purta spre imensitatea patului! Nu ştia dacă ce face este ceea ce dorea într-adevăr să i se întâmple, sau este cel mai bine pentru ea şi viitorul său. Nu era decât un copil rătăcit în labirintul senzaţiilor şi al plăcerilor cărora nu mai putea să le facă faţă. - Dar aceasta este o copilă, gândi la un moment dat Condurache, revenindu-şi. O elevă de-a mea. Ce va urma după aceea? O ridică într-adevăr în braţe, dar nu o duse spre pat, cum se aştepta eleva, ci spre living room, unde o aşeză în fotoliul din care aceasta se ridicase cu câteva minute în urmă. Angela era total descumpănită. Fusese hotărâtă să se abandoneze în braţele bărbatului puternic de lângă ea. Acum parcă era trezită la realitate dintr-un vis plăcut care a rămas doar un vis neîmplinit. Se simţea jenată faţă de Condurache, aşa cum se simţea şi el faţă de ea. - Angela, scuză-mă că m-am lăsat ademenit de frumuseţea şi tinereţea ta, îi spuse gâfâind bărbatul şi asta nu din cauza efortului depus s-o readucă între braţele fotoliului. Îmi cer scuze. Nu trebuia să se întâmple acest lucru, mai ales că-mi eşti elevă şi eşti aşa de tânără... - Şi eu sunt la fel de vinovată, recunoscu sincer fata. Nu trebuia să beau lichiorul şi mai ales să mă simt aşa de bine, aici lângă dumneavoastră, la căldura şemineului... - Sper că nu ai să spui cuiva despre acest incident nefericit. - Lăsaţi, domn’ profesor că nu a fost chiar aşa de rău. Pot recunoaşte că ne-a plăcut amândurora, chiar dacă la un moment dat ne-a „furat peisajul”. Fiţi sigur că nu voi spune nimănui că am stat singuri în living şi m-aţi tratat cu ţigări, lichior şi cafea turcească. Nimeni nu m-ar crede că nu s-a întâmplat nimic „deosebit” între noi. - Este bine aşa. Când doreşti să mai vii la pregătire? - Singură sau cu Ramona? replică ea veselă, nevoie mare. Depinde la ce vreţi să mă pregătiţi pe viitor! Continuă ea cu tupeu, pe acelaşi ton vesel. Ştia că acum Condurache putea să fie foarte uşor manipulat. I-a descoperit slăbiciunea. Orice aluzie despre „întâlnirile” lui cu elevele la meditaţie l-ar fi şifonat foarte tare în liceu şi nu numai, dacă s-ar auzi mai departe de aceşti pereţi despre aşa zisele ore de „meditaţie”. Era suficient să-i povestească Ramonei şi afla jumătate de Bucureşti despre aventurierul profesor care se dă la adolescente. După ce fixară ziua când va sosi de data aceasta cu Ramona, Angela se îmbrăcă şi se pregăti să părăsească confortul din cameră. Se întoarse cu dezinvoltură spre gazdă şi cu nonşalanţa vârstei şi a efectului băuturii, suverană peste mintea sa, se adresă din prag: - Ce zici, Sebi, nu-mi dai nici un pupic de rămas bun? Condurache, surprins de tupeul fetei, se aplecă să o sărute pe obraz, numai că Angela îl cuprinse cu mâna de după gât, îl trase spre ea şi ridicându-se pe vârfuri, îl sărută pasional, cum nu o mai făcuse cu nimeni până atunci, lăsându-l perplex pe Condurache, om trecut prin multe situaţii de acest gen în tinereţea sa. - Ştii! Asta-i ca să ai la ce te gândi după plecarea mea şi mai ales la ce ai pierdut, spuse ea ameţită de lichior şi aroma de cafea turcească, închizând veselă uşa în urma sa.

vineri, 28 decembrie 2012

ZBORUL SPRE STELE - roman

ÎN LOC DE PREDOSLOVIE

Iubirea – constanta vibrantã a umanului – o descriptivã şi sinergicã actualizare în romanul lui Virgil Stan

Frãmântãrile curente ale cotidianului şi presiunea imensã pe care acestea le pun pe umerii contemporanului, obligã omul sã iasã din atmosfera curent-banalã, sã-şi caute refugiu într-o nouã lume creatã de el, doar pentru el, o lume în care suntem invitaþi cu persuasiune sã ne regãsim şi noi. Unul dintre sentimentele care au cântat sau încântat speþa umanã, de-a lungul istoriei, este dragostea, ca trãire situatã uneori deasupra oricãrei morale, oricãrui viciu şi de foarte multe ori transformatã în sentiment pur, nobil, din care sã se nascã poveşti de viaţã incredibile. Se ştie, însã, cã sufletul nu are vârstã, ci împrumutã doar consistenţa amintirilor acumulate. Visul unei dragoste împlinite, împãrtãşite, este un sentiment pe cât de comun, pe atât de greu de realizat. Oamenii ştiu sã iubeascã în multe feluri, sã-şi manifeste sentimentele, uneori - constructiv, alteori – distructiv. Se pricep de minune sã fie duplicitari, sã transforme neadevãrurile proprii în adevãruri pentru cei din jur, sã închege dragostea fragilã ca un balon de sãpun, sã creeze iluzii terminate deseori cu dezamãgiri crunte. Rareori se construiesc iubirile ce se dovedesc a fi sincere, înãlţãtoare, netrucate de dorinţe ori interese ascunse şi meschine.
De-a lungul istoriei au existat celebre perechi de îndrãgostiţi, care au fãcut deliciul cititorului, împãtimit sã caute sublimul. Sã amintim sumar, doar de câteva dintre ele: Cleopatra şi Marc Antoniu – o iubire desprinsã dintr-un scenariu shakespearian, o dragoste tulburãtoare, dar neîmplinitã datoritã uneltirilor şi uneltitorilor potrivnici. O altã poveste de dragoste incredibilã este cea dintre Shah Jahan şi Mumtaz Mahal – finalizatã cu ridicarea celebrei construcţii Taj Mahal (monument funerar) devenit simbolul planetar al iubirii eterne, în care se odihnesc cei doi îndrãgostiţi. Şi, fãrã sã uitãm de romantismul shakespearean, Romeo si Julieta – o poveste de iubire universalã, iubirea imposibilã, tragicã sub toate aspectele ei. Şirul poveştilor incredibile de dragoste poate continua: Orfeu şi Euridice, Cupidon şi Afrodita, Ulise şi Penelopa, Paris şi Elena, Tristan şi Isolda, Othello şi Desdemona, Henry şi Catherine, Maitreyi, Salim şi Anarkali, Abelard şi Eloise, Lancelot şi Guinevere, Piramus şi Thisbe.
Iubirile moderne sunt „upgradate”, denotând - parcã - mai puţin romantism şi implicând o mai mare detaşare emoţionalã. Eroii acestora sunt oameni obişnuiţi, însã, cu certitudine, povestea este lipsitã de aura mitului sau doza de supranatural. Un astfel de love story, construit pe un triunghi al erosului este „Zborul spre stele” al romancierului mangalean Virgil Stan, ce publicã frecvent, sub pseudonimul Gelu Pescaru, pe foarte multe dintre revistele literare online sau tipãrite din ţarã şi din diaspora.
Romancier, prin excelenţã, Virgil Stan ştie sã deruleze cu flexibilitate, stil şi vervã scriitoriceascã, un fir epic limpede, fãrã rupturi de ritm, sã „picteze” personaje vii, pline de surprize, desprinse - cu certitudine - din cotidian. În romanul sãu de dragoste, erosul - construit cu delicateţe şi o deosebitã atenţie la detalii - este pur, lipsit de orice urmã de indecenţã ori trivialitate. Un om cu o experienţã remarcabilã de viaţã are abilitatea de a crea stãri de exaltare incredibile: picurã peste secvenţele „fierbinţi” nevoia de tandreţe şi romantism sau construieşte declaraţii de dragoste desprinse parcã din nemuritoarea poveste a sultanei Hafsa şi a lui Yavuz Sultân Selim Khan (conducãtor al imperiului otoman, dar şi un erudit creator de poezie arabo-persanã din secolul al XVI-lea): „…acum sunt ca o adiere a brizei care-ţi şopteşte, suspinând de dor, numele în noapte, când nisipul umed mi se împleteşte în pãrul rãsfirat peste umerii goi, dezmierdaţi de rãcoarea mãrii. Sunt marea care-ţi sãrutã buzele înfierbântate de arşiţa iubirii încã nenãscute sau cerul înstelat care te îmbrãţişeazã în tãcere, aşa cum pot fi şi luceafãrul ce strãluceşte  aninat la zenit în revãrsatul zorilor. Îţi port în gând suspinul şi mã îmbãt din tãria sentimentului de împlinire...”.
Se spune cã un roman fãrã o poveste este o scriere fãrã esenţã şi vibraţie şi, de ce nu, lipsitã de valoare. La Virgil Stan existã o poveste, în acest caz o furtunoasã idilã dintre „Cupidon” şi „Afrodita”, ce se petrece sub privirile insidioase ale „Herei”. În roman, Ştefan, un burlac boem - arãtos şi bogat, le atrage în mreje, ducându-le în „alcovul” sãu pe cele douã femei (mamã - Gloria şi fiicã vitregã - Dalia), construind douã fulgerãtoare poveşti de dragoste paralele. În acest triunghi al dragostei, la bazã sunt dorinţele raţionale, premeditate, ale celor doi protagonişti maturi, iar spre vârf este dorinţa sincerã, cãutarea febrilã de rost şi împlinire a protagonistului mai tânãr. Apar astfel diferenţele clare de abordare, datorate experienţelor proprii şi viziunii diferite asupra vieţii – ca perpetuu spectacol. Romancierul se pricepe de minune sã „deseneze” - în câmpul vizual al cititorului - florilegii, care sã sublinieze feminitatea, sã laude muza, fapt întreprins cu precizia unui ceasornicar elveţian care, cu o deosebitã rãbdare şi atenţie la detalii, îmbinã rotiţã cu rotiţã pentru a-şi perfecta mecanismul. Pedanteria este aproape femininã: „Rochiţa avea drapeuri frumoase, volãnaşe la decolteuri şi bretele, iar la nivelul taliei era lucratã cu un passe plisat care-i scotea în evidenţã şi mai mult talia subţire. Avea sandale albe moderne, cu talpã platformã, potrivite pentru orice outfit, sã parã şi mai înaltã. O poşetã minusculã îi atârna neglijent pe umãr.”
Femeia şi feminitatea sunt punctate cu rafinament analitic - „Femeia trebuie de multe ori privitã ca pe un obiect de artã. O originalã sculpturã a naturii, care a inspirat marii artişti ai lumii ce au generat opere nemuritoare cu dalta sau cu penelul lor. Fãrã o femeie frumoasã toate acestea nu puteau sã aparã.”, tot aşa precum iubirea este intuitã ca sens tumultuos dar şi pozitiv al vieţii, un rug ce trebuie perpetuu întreţinut: „Iubirea nu poate rezista multã vreme dacã nu este exemplificatã prin fapte, dacă zilnic nu-i dai dovezi cã existã în sufletul tãu, aşa cum flacãra nu poate rãmâne aprinsã dacã nu este alimentatã cu oxigen. Ca sã exemplifice acest lucru acoperi o lumânare cu un pahar fãcând ca aceasta sã se stingã. Iubirea nu poate fi durabilã dacã nu este protejatã.”.
Printre întâmplãrile derulate rapid, pe firul poveştii transpar frãmântãri, întrebãri, implicaţii şi consecinţe pe care unii dintre eroii şi le asumã, iar alţii le neagã cu vehemenţã. Povestea în sine nu are ceva senzaţional, dar surprinde prin epicul articulat, bine structurat, prin situaţiile create şi pasajele descriptive generoase. Finalul acesteia este oarecum intuibil, Dalia nu se cãsãtoreşte cu boemul Ştefan, ci face o altã alegere, care cu certitudine îi va aduce mai mult echilibru, pace sufleteascã şi împlinire prin iubire. Deşi se doreşte un roman modern de dragoste, „Zborul spre stele” are „ceva” din poveştile romanţate ale mijlocului secolului al XX-lea, din boemul cinematografiei americane. Modern este cadrul fizic şi conjunctura socialã în care se petrece acţiunea, însã povestea şi personajele imprimã „peliculei” o dozã de parfum retro, ceea ce este încã un aspect inedit din punct de vedere literar. Citind „Zborul spre stele”, ne amintim de protaza formulatã de Gabriel Jose Garcia Marquez, şi anume: „Nu te iubesc pentru ceea ce eşti, ci pentru ceea ce sunt atunci când sunt cu tine.”. Un alt lucru îmbucurãtor este acela cã poeţii şi cãrţile Armonii Culturale au devenit lecturile favorite ale unor personaje de poveste - Dalia (vorbim aici despre poeta Georgeta Minodora Resteman şi cãrţile sale de versuri „Descãtuşãri – Fãrâme de azimã” şi „Rãtãcite anotimpuri”). Din punctul nostru de vedere, lucrarea este încã o reuşitã - în arealul romanului de dragoste, iar Virgil Stan - un savuros cronicar al iubirii – ca sentiment unic, înãlţãtor, universal valabil.

Gheorghe A. Stroia Adjud – brumar 2012

Zborul spre stele - dedicatie

MOTO: “Un cuvânt plin de iubire preţuieşte atât de mult şi totuşi el costă atât de puţin”                           
Nicolae Iorga
                                                          În loc de prolog
(sau nota autorului)
Acest roman este dedicat în exclusivitate nepotului cel mare, Ştefan Ştefîrcă, aflat acum la vârsta de şaptesprezece ani, o vârstă a incertitudinilor, a nesiguranţei, a curiozităţilor, a lipsei de încredere în capacităţile proprii de judecare a faptelor şi mai ales vârsta tentaţiilor de tot felul.
Este perioada când încă nu înţelege prea bine efectul primului sărut primit de la colega de clasă, ori când prin curtea şcolii urmăreşte avid cum merele în pârgă ale unei fete se mişcă jucăuşe sub cămaşă, iar imaginaţia lui o ia razna. Este vârsta dorinţelor neîmplinite, sau a cercetărilor, a trasului cu ochiul prin decolteurile fetelor, a pipăitului şi a primei ţigări fumate, sau a primei cutii cu bere, golită cu amicii de aceeaşi vârstă, pe o bancă dintr-un parc, când au preferat să chiulească de la orele de chimie sau de fizică.
La această vârstă unii tineri, fie ei băieţi sau fete, încă nu ştiu precis ce doresc de la ei, de la viaţă, de la prieteni, sau de la cei ce îi înconjură. Cred că toţi acei ce le spun că nu-i bine să facă un anumit lucru le sunt duşmani, că le îngrădesc libertatea de a alege ce-şi doresc cel mai mult pentru ei. Să fie ei înşişi, cu egoul lor, cu dorinţele şi voinţele lor din acele clipe, cu nevoia de a
epata, de a fi cool, sau sexi, tuns sau cu plete, îmbrăcat în haine de firmă sau în blugi peticiţi, numai să fie cel mai cel dintre toţi colegii. Toţi tinerii trec prin aceste stări normale ale vârstei, aşa că nici nepotul meu nu a fost scutit sau nu a fost ocolit de aceste evenimente, numai că viaţa aşa cum este actualmente în ţară, fără posibilităţi sau şansă pentru tineri şi nu numai pentru ei, a fost mai dură cu el faţă de colegii sau prietenii de vârsta lui. L-a rupt la şaisprezece ani de grupul său de amici, buni sau răi, de fetele din şcoală sau din cartier şi l-a “teleportat” undeva departe de ei toţi, mai aproape de Cercul Polar decât de colectivul lui de acasă, obligându-l să cunoască o altă limbă, o altă cultură, dintr-o altă dimensiune a civilizaţiei. Textul povestirii din roman nu are nimic comun cu viaţa pe care o trăieşte sau o va trăi beneficiarul acestor rânduri, dar el poate trage o concluzie din ea: că tot timpul trebuie să te lupţi cu ceva, ca să câştigi altceva. Acum se luptă doar cu o viaţă nouă, într-o ţară nouă, dar lângă ai săi, ocrotit şi sprijinit de familie, să treacă mai uşor peste aceste schimbări din viaţa sa, pregătindu-se astfel să întâmpine greutăţile inerente ce vor veni. Călindu-se la vârsta aceasta a incertitudinilor, va şti să facă faţă şi viitorului său imprevizibil, devenind mai puternic, mai puţin temător şi mult mai optimist. Dacă Ştefan din cuprinsul romanului a ajuns un om de afaceri de succes, când nici nu visa aceasta, însă poate că spera ca orice om la început de viaţă acest lucru, am convingerea că şi nepotul meu va fi un bărbat de succes (frumos fiind), care să devină un stâlp de susţinere al familiei, atunci când viaţa o va decide. Eu am toată încrederea în el, ştiind că la temelia educaţiei şi caracterului său, există sădită o genă sănătoasă. Toată dragostea mea pentru el şi familia sa e transpusă printre rândurile acestui roman. Citindu-l va afla, desigur, adevărul.
Bunicul Gelu

miercuri, 21 noiembrie 2012

INTALNIREA DE TAINA



ZBORUL SPRE STELE - roman de dragoste.  Editura "ARMONII CULTURALE" - Adjud.  Editor: Gheorghe A. Stroia



 Fragment:

Sejurul celor două vrâncence se desfăşura normal. Dimineaţa mergeau la baza de tratament, apoi plecau la plajă. După amiaza îşi făceau somnul de frumuseţe, iar pe la ora patru reveneau pentru câteva ore bune de plajă şi scaldă în apa sărată a mării. Seara la cină se mulţumeau ori cu muzica din local, ori preferau vreo terasă sau gradină de vară. Sorin nu renunţase de a se afla în preajma Daliei. Uneori le însoţea în plimbările de seară prin staţiune sau la vreun film ce rula la grădina de vară, dacă nu era alt spectacol. Profita şi el de prezenţa fetei în ultimele sale zile de vacanţă la mare. Astăzi i-a propus Daliei să meargă la discoteca aflată în vogă în acest sejur şi anume la discoteca Kremlin, unde se produceau DJ renumiţi, veniţi din capitală, unul chiar din Suedia. Spre bucuria sa, fata acceptă. Nu îl mai întâlnise pe Ştefan din ziua când s-au întors dimineaţa din Vama Veche, aşa că începuse să se plictisească doar cu prezenţa mamei. După plecarea fetei la discotecă, Gloria singură în cameră urmărea programul de la televizor. Plictisită deja, îi veni ideea să-l sune pe Ştefan pe care nu-l mai întâlnise de atâtea zile. Poate că are timp să bea împreună o cafea. Ieşind de sub duş, Ştefan a auzit telefonul care continua să sune enervant la o oră când el ar fi dorit să aibă linişte. Se pregătea de culcare. Tocmai îşi freca corpul cu prosopul său pufos, să adune picăturile de apă fierbinte ale duşului. Astăzi îşi găsise cei de la Garda Financiară să vină în control la unitatea sa şi toată ziua a avut de stat alături de cei de la contabilitate să prezinte documente care să dovedească provenienţa produselor ce intrau în gestiunea restaurantului. Nu au avut ce găsi în neregulă, dar cum aceştia trebuia să-şi facă simţită trecerea prin unitatea lui, tot îi aplică o amendă pentru faptul că cei de la bucătărie nu întocmise până la sosirea controlului documentele de transfer al alimentelor din gestiunea magazinerului, în cea a bucătarului şef. La ce aglomeraţie era în Complex, numai de hârţogărie nu avea vreme bucătarul şef. Era treaba contabilei. El trebuia doar să fie gata la timp cu masa pentru sutele de turişti care erau cazaţi în hotel, sau care veneau să mănânce à la carte. Ridică plictisit telefonul:
- Alo! Dunca la telefon! Cine-i?
 - Scuză-mă Ştefan, poate te-am deranjat, auzi el o voce plăcută în receptor ce i se părea cunoscută. Sper că nu dormeai la ora asta.
 - Sărut mâna Gloria, îşi reveni el din derută. Scuză-mi tonul, dar nu mă aşteptam să primesc vreun telefon de la tine la o aşa oră.
- Nu-i decât zece şi ceva de aceea mi-am permis să te sun. Dalia a plecat cu Sorin la discotecă şi eu mă plictisesc singură în cameră. Ai timp pentru o cafea?
- Chiar dacă sunt obosit având o zi execrabilă, pot să te refuz? continuă el, nu prea bine dispus.
 - Nu am de gând să te reţin prea mult timp, insistă ea. Mai schimbăm şi noi o vorbă. Nu ne-am mai văzut de aproape o săptămână. Nu-ţi era dor de noi? Ne ocoleşti cumva?
- Nu v-am ocolit, de ce s-o fac? Chiar aveam de gând să vă invit sâmbătă la o plimbare spre Balcik apoi spre Nisipurile de aur, că tot nu faceţi tratament.
- Unde vrei să ne întâlnim?
- Nu ştiu ce să zic... În restaurant? Unde este plecată Dalia?
 - La Kremlin.
- Atunci să ne întâlnim în discoteca noastră? Sau vrei să mergem în altă parte?
 - Ce să-ţi spun? Pentru o cafea putem să ne întâlnim oriunde, inclusiv la tine. Sper să fii băiat cuminte dacă-ţi trec pragul camerei..., continuă ea pe un ton vesel.
 - De unde ideea că nu sunt un bărbat cuminte?
- Glumeam şi eu, încă mă mai alint câte odată ca un copil mai mare. Ştefan ezită un timp că-i dea un răspuns direct. Cuprinse cu o privire critică întreaga încăpere, verificând dacă este ceva în neregulă. Dacă aduna câteva lucruri şi le punea la locul lor, arăta destul de bine.
- Bine, atunci, te aştept la mine. Până atunci să pun apa la fiert pentru cafea.
 - Nu-i nicio grabă. Nu durează prea mult până mă pregătesc să ies din cameră. Unde trebuie să vin?
 - De la recepţie intri pe holul din stânga şi mă găseşti la camera 115, chiar sub camera voastră.
 - Mă descurc eu. Într-un sfert de oră, cel târziu, sunt la tine. Ştefan era intrigat de această vizită neprevăzută. Gloria se precipita. Cum a prins momentul că Dalia nu este cu ea, cum a şi profitat de situaţie şi a trecut la atac direct. Era el oare dispus să-i accepte oferta? Va vedea cum se vor desfăşura discuţiile. Poate că se referea chiar strict la servitul unei cafele, fără niciun gând ascuns. Ridică din nou receptorul şi luă legătura cu barul. Comandă o sticlă de scotch whisky Johnnie Walker şi o alta cu şampanie, de asemeni gheaţă, ceva fructe şi batoane de ciocolată. Adună câteva hârtii de pe biroul existent în garsonieră, mai aranjă câteva lucruri prin cameră, aruncă din nou o privire critică şi constatând că totul este în regulă, reintră în baie să se bărbierească încă o dată în acea zi. Ştia cât de neplăcut este pentru o femeie să fie agresată în timpul unei partide de amor de ţepii unei bărbii nerase. Poate că se grăbeşte cu ideea că vor exista momente de amor. S-a dat cu after shave să îndepărteze posibilitatea de iritare şi îşi luă o bluză albă subţire, cu mâneci până la cot şi un pantalon sport scurt. Auzi o bătaie uşoară la uşă. Credea că a şi apărut Gloria dar era ospătarul care aducea cele comandate barmanului. Aranjă totul pe măsuţa din cameră şi ieşi la fel de discret cum intrase. Ştefan închise uşa ce ducea spre dormitor şi se aşeză într-un fotoliu aruncând o privire spre imaginile difuzate pe televizor. Era un program de ştiri meteo. Se anunţau şi în continuare zile fierbinţi pe litoral, deci era sigur că şi la el va fi afluenţă de turişti. Gloria, gata de plecare, mai aruncă încă o privire critică în oglinda de pe hol, îşi revizui întreaga ţinută, constată că arată destul de bine pentru cei patruzeci şi cinci de ani. Chiar avea o ţinută tinerească şi un corp de invidiat de multe femei de vârsta sa. Toate acestea le obţinea cu multe sacrificii şi cheltuieli financiare, dar acum vedea că merita să o facă.
Închise uşa la cameră şi se îndreptă spre casa scării. Era emoţionată că va fi singură cu Ştefan pentru câtva timp. Nu ştia ce vor discuta şi cum vor evolua lucrurile pe parcurs. Se lăsa ghidată de instinct. Nu avea pregătit un plan anume asupra desfăşurării întâlnirii. Îi venise pur şi simplu să-l sune pe Ştefan dintr-un capriciu de cochetărie feminină. Faptul că a acceptat să se întâlnească la el în cameră în loc să propună un spaţiu public, îi dădea o stare de nelinişte. De fapt, ea a propus aceasta. Ajunsă în faţa uşii garsonierei, simţi cum mici broboane de transpiraţie îi apărură la rădăcina părului, iar palmele i se umeziră. Scoase o batistă şi se şterse repede înainte de a ciocăni. Era emoţionată cu adevărat ca o codană care acceptă să-şi ofere unui bărbat pentru prima dată ofranda purităţii trupeşti. Uşa se deschise şi îl descoperi pe acest bărbat de care simţea că s-a îndrăgostit în ciuda faptului că avea un soţ pe care totuşi îl iubea. Nu ştia ce se întâmplă cu ea şi va lăsa totul în voia sorţii. Fie ce-o fi, dacă este să se creeze o idilă adevărată între ei, pe parcurs va vedea cum va gestiona această situaţie. Avea nevoie să scape de această frustrare a ultimei perioade din căsnicia ei cu Laurenţiu. Nu mai trăiau la fel de intens dragostea ce i-a unit în urmă cu şapte ani.
- Bună seara, Ştefan! Scuză-mi vizita la o oră atât de nepotrivită.
 - Vizitele în locuinţa unui bărbat se fac de obicei la asemenea ore sau mai târziu, nu la cele ale prânzului, răspunse Ştefan vesel. Poftim, intră, hai, cu mai mult curaj. Nu muşc.
 - Aa..., garsoniera ta este ca şi a noastră, spuse ea ca să treacă peste aluziile lui directe referitoare la vizitele nocturne ale unei femei în camera unui bărbat singur.
- Da, sunt la fel până la ultimul etaj. Diferă doar mobilierul şi dotările funcţie de destinaţia dată - pentru protocol sau în circuitul turistic normal.
- Am înţeles. Te-am deranjat? Ce făceai? Erai culcat?
 - Nu, nu, dar nici nu aveam de gând să mai stau mult timp. Am avut o zi proastă din cauza unor funcţionari ai statului rău intenţionaţi. Dar nici eu nu m-am grăbit să le umplu buzunarele ştiind că totul este în regulă din punct de vedere contabil, chiar dacă ei tot au reuşit să mi le golească într-un fel pe ale mele.
 - Ce, ai avut vreun control?
- Da, pe cei de la Garda Financiară. - Oho, ai avut treabă îmi dau seama. Ştiu cum se comportă din proprie experienţă. Când vin în control te privesc ca pe un infractor, nu ca pe un posibil patron corect. La ei totul se limitează doar la furt, evaziuni fiscale, înşelăciune, fals în acte şi aşa mai departe, plus şpaga fără de care nu se poate. Este adevărat, nu toţi procedează aşa, dar…
 - Lasă-i dracu, nu vreau să-mi amintesc de ei. Nu-i prima dată când vin. Or fi pe undeva la plajă cu familia şi au şi ei nevoie să-şi scoată masa şi băutura. Doar nu ai vrea să plătească din propriul lor buzunar. Sunt bugetari, ce dracu. Deci să pun cafeaua la fiert. Ia loc, te rog, pe care fotoliu doreşti. Gloria îşi aranjă pe lângă ea poalele rochiţei şi se aşeză pe marginea fotoliului cel mai apropiat, grijulie să nu şi-o şifoneze, urmărindu-i mişcările bărbatului prin cameră. Când trecea pe lângă ea nu putea să nu-i constate mirosul fin de after shave. Nici nu îi auzea paşii scufundaţi în adâncimea materialului din care era ţesut covorul.
- Ce doreşti mai întâi la cafea. Un scotch cu gheaţă? Sau un pahar cu şampanie?
 - Îmi este de ajuns o cafea. Era doar un pretext să nu rămân singură cu televizorul din cameră. Nu am să te reţin prea mult, să nu te deranjez, doar ţi-am promis.
- Nu mă deranjezi. Chiar îmi face plăcere să beau un păhăruţ cu o doamnă aşa frumoasă şi distinsă.
- Mulţumesc. Ştiu că iar glumeşti...
- Nu, de ce să o fac? Spun doar ce constat şi simt.
- Da, eşti un drăguţ... Scoase dintr-un dulap două pahare şi turnă în ele scotch, apoi puse câte trei cuburi de gheaţă în fiecare. Din acelaşi dulap scoase şi ceştile de cafea şi farfurioarele. Puse câte un şerveţel de hârtie împăturit sub formă de triunghi pe farfurioară, apoi ceaşca peste el. Luă cu grijă caimacul de deasupra cafelei şi-l împărţi în mod egal în cele două ceşti, apoi turnă restul cafelei. Alături de ceaşcă aşeză pliculeţul de zahăr, cutiuţa cu lapte condensat şi linguriţa. Îi înmână Gloriei paharul cu whisky, invitând-o să îl guste.
- Bine ai venit la mine în vizită, spuse el ciocnind paharul de cel al femeii.
- Mă bucur că-ţi face plăcere această vizită neaşteptată şi neplanificată.
- Dar care cinstit să fiu, m-a cam surprins.
- Pur şi simplu mă plictiseam. Era pentru prima dată când rămâneam singură şi nu am fost capabilă să-mi gestionez nici timpul, dar nici starea sufletească.
- De ce? Ce s-a întâmplat cu starea ta sufletească?
- Sincer? Nu ştiu. Am o nelinişte, ceva care atunci când rămân cu mine însămi, nu-mi dă pace. Mă cuprinde o stare de nervozitate care se împrăştie prin tot corpul. Îmi invadează fiecare nerv. Nu pot sta nici două minute într-un loc. Îmi trec prin cap tot felul de gânduri, unele mai năstruşnice decât altele.
- De exemplu?
 - Nu ştiu dacă aş fi capabilă să recunosc şi să povestesc.
- Curaj! Dacă ai nevoie de un duhovnic căruia să i te destăinui, mă pot substitui eu acestuia. Ştiu să-i ascult pe cei ce mi se spovedesc. - Nu cred că se cade...
 - Voi vedea eu ce se cade şi ce nu. Gloria duse din nou paharul la gură şi îşi umezi buzele sale senzuale în lichidul rece şi plăcut aromat. Nu ştia dacă să-l abordeze direct şi să recunoască că s-a îndrăgostit de el ca o şcolăriţă de profesorul său. Simţea cum lichidul îşi făcea efectul şi-i transmitea o senzaţie de căldură prin corp, aşa că-l duse din nou la gură să mai ia o înghiţitură să prindă mai mult curaj. Ştefan îi urmărea cu atenţie gesturile. Îi simţea nervozitatea şi lipsa avântului necesar de a începe discuţia. Vedea cum mâna ce ţinea paharul cu whisky avea un tremur uşor. Poate ar fi bine să o ajute el un pic cu ceva.
- Ai veşti neplăcute de acasă? S-a întâmplat ceva cu soţul tău?
- Aa, nu, nici vorbă, totul este în regulă cu el.
- Atunci? Poate că relaţiile dintre voi nu mai sunt aceleaşi.
- Nu, afacerile merg bine, conturile bancare cresc, ne putem permite orice cheltuială. Dar mă întreb, se merită ca în detrimentul satisfacţiei de a fi iubită, dorită, să simţi că cineva te priveşte ca pe un dar dat de Dumnezeu, să te mulţumeşti doar cu satisfacţia că trăieşti mai bine material? răbufni ea fără să vrea dintr-o dată. Ştefan a sesizat imediat nemulţumirea interlocutoarei sale în privinţa relaţiilor conjugale. I se simţea în glas regretul că este neglijată în ultimul timp de soţ. Să fie oare geloasă şi pe fiica vitregă că tatăl său o iubeşte atât de mult? Sau nemulţumită de faptul că soţul ştiindu-se la adăpost, căsătorit cu femeia pe care şi-o dorise, a uitat repede să-i mai acorde aceeaşi importanţă şi atenţie, dedicându-se exclusiv afacerilor?
 - S-a schimbat ceva în relaţia dintre voi?
- Nu aş putea spune acest lucru. Laurenţiu este un bărbat atent şi un tată excepţional.
- Poate că acum în plină vară, când toţi trag de el, atenţia îi este îndreptată mai mult asupra afacerilor, ţinându-şi familia la adăpost de efectele crizei economice ce bântuie întreaga Europă şi nu numai.
 - Da, dar afacerile nu trebuie să te facă să uiţi de cei din jurul tău care aşteaptă de la tine un strop de afecţiune, răbufni ea cu năduf în suflet.
- Spuneai mai înainte că vă iubeşte şi este atent faţă de voi.
- Parcă tu nu ştii mai bine decât oricine că o femeie mai are nevoie şi de un gest de afecţiune, de o floare, de o vorbă frumoasă, spusă într-un moment de intimitate...
- Da, ai dreptate. Relaţia într-un cuplu este ca nisipul de pe plajă. Cât este linişte şi nu este nicio adiere de vânt, rămâne acolo unde l-a aşezat natura. Cum se stârneşte din senin o boare de vânt, cum începe să se mişte, să se spulbere şi să se împrăştie. Aşa este şi într-o relaţie, chiar şi în căsnicie. Dacă îi porţi de grijă, o respecţi şi îi oferi afecţiune celeilalte persoane, este foarte probabil să rămână aşa cum este. Dar dacă o vei ţine în bătaia vântului, vei fi prea indiferent şi preocupat de alte probleme ce ţie ţi se par prioritare, atunci relaţia îţi va scăpa printre degete şi va fi pierdută.
- Da, poate că asta se întâmplă şi cu noi. Trecem printr-o perioadă de automulţumire. Uităm să mai iubim sau să gândim că cel de lângă noi are nevoie tot timpul să te simtă aproape. Dacă nu te mai simte lângă el, s-ar putea ca gândurile şi sentimentele să i se disipeze şi să caute un alt teren fertil, un alt adăpost, unde să se revitalizeze şi să se reinventeze.
- Nu trebuie să fii tristă. Să sperăm că totul va reveni la normal, că este doar ceva trecător. Nimic nu poate fi pierdut definitiv.
 - Şi dacă în această perioadă de nesiguranţă sentimentală şi de frustrare, descoperi că apare lângă tine o altă persoană care poate să-ţi tulbure liniştea sufletească?
- Atunci încerci să-ţi definitivezi priorităţile. Ce vrei să obţii de la celălalt, fără a risca să pierzi ce deja ai.
- Acest lucru nu-l poţi afla decât în timp. Trebuie să-i dai timpului timp cum ar spune un filosof, ca să le rezolve el singur pe toate aşa cum crede de cuviinţă. Tu poţi doar să hotărăşti ce alegi şi care dintre acestea te avantajează cel mai mult, în acel moment al incertitudinii şi al căutărilor.
- Mda, poate că ai dreptate. Să-i dai timpului timp…, continuă el gânditor.
 - Poate că, fără să vreau, acum am descoperit pe cineva care îmi face sufletul să-mi tresară. Pe cineva ai căror ochi când te privesc, citeşti în ei că-ţi spun cât eşti de frumoasă şi cât de mult te doreşte. Că eşti ca o floare ce se vrea sărutată de vizita albinei în căutarea dulceţei nectarului, că buzele tale sunt însetate de dorinţa sărutului fierbinte. Acei ochi mă fac să-mi doresc să retrăiesc iubirea adevărată. Chiar dacă nu mai sunt atât de tânără, să mă simt iar tânără sufleteşte. Să simt că iubesc şi că sunt din nou iubită.
 - Dar eşti încă o femeie tânără, frumoasă şi oricând vei putea găsi bărbatul care să te iubească cu pasiune.
- Poate că nu am reuşit să-i trezesc acel sentiment care să dezvolte iubirea în sufletul lui. Nu am ştiut să mă fac înţeleasă.
- Poate că te-a înţeles dar nu a avut curajul să facă următorul pas, marjă Ştefan înţelegând aluzia directă a Gloriei.
- Bărbaţii ar trebui să fie mai războinici ca să poată cuceri o redută, chiar şi atunci când consideră că ar fi o cauză pierdută.
 - Da, ai dreptate. Gloria duse din nou paharul la buze. Simţea nevoia unui nou flux de curaj dat de această licoare miraculoasă din pahar, în care încă se mai scăldau două cristale mici de gheaţă.
- Ştii Ştefan, dacă tot suntem la momentul destăinuirilor ca între doi oameni maturi care au trecut în viaţă atât prin necazuri cât şi prin bucurii, mi-aduc aminte de prima noastră întâlnire din Poiană, atunci când ţi-am surprins privirea... doamne şi câte mi-am mai zis atunci! Ce vor să spună aceste priviri scrutătoare? Parcă mă simţeam despuiată în faţa ta şi-mi era ruşine. Simţeam cum mă sfredeleai cu privirile la masă şi-mi scoteai de pe mine fiecare obiect de îmbrăcăminte, cu atâta calm, încât mă simţeam nu numai vulnerabilă, cât mai ales transfigurată de plăcere şi de dorinţă. Şi totul se întâmpla cu o viteză a luminii. Nici nu reuşeam să mă adun, mai ales că se întâmplase şi accidentul Daliei care se afla într-un pat de spital şi despre care nu ştiam nimic. Cât de grav era şi cât suferea în timp ce eu eram cu gândurile rătăcite pe un teren cu nisipuri mişcătoare în care riscam să mă afund.
- Nu te priveam decât admirativ şi cu invidie faţă de bărbatul care putea să te strângă în braţe şi să se bucure de frumuseţea corpului tău, oricând îşi dorea.
 - Chiar? Revenită seara la hotel împreună cu soţul meu, m-am trezit speriată de rătăcirile mele... şi de cele două lumi ce sfâşiau nebune noaptea... alungând liniştea minţii mele. Ce vrajă ai aruncat asupra mea? Ce pot face să ascund cea de-a doua lume în care am rătăcit nebună pentru câteva clipe ce mi s-au părut o eternitate? Poate n-ai să mă crezi! L-am rugat să facă dragoste cu mine în acea noapte, să uit de clipele de rătăcire avute cu câteva ore în urmă.
 - Te cred. Felicitări! Eu doar te-am admirat şi-n gândurile mele ascunse te-am dorit mai mult decât mi-aş fi dorit pe oricare altă femeie. - Ce pot să-ţi răspund decât că simt nevoia de a te lăsa acum să-ţi cobori blândeţea dorinţei tale peste tumultul ce-mi mistuie adâncurile sufletului meu flămând după iubire. Fii luceafărul dimineţii ce-mi veghează lunecarea, gândul, simţirea şi aşează asupra mea liniştea unui vis împlinit. Acela de a trăi nemurirea în braţele celui care m-a răscolit precum răscoleşte aici la mare furtuna adâncurile tenebroase, urcându-le apoi deasupra pe vârfurile talazurilor purtate în larg, ca apoi să se aştearnă liniştea şi pacea peste întreaga întindere de apă. Aşează asupra sufletului meu liniştea măcar pentru o clipă. Ce va urma nu va mai conta. Ştefan lăsă paharul pe măsuţă, o prinse de mână şi o privi cu insistenţă. Descoperise o Gloria incredibilă, necunoscută lui până acum. Credea că ştie multe despre ea, dar că este o romantică incurabilă şi la această vârstă nu s-ar fi gândit niciodată. O femeie care-i vorbea despre luceferi, mare, talazuri, nu putea decât să trăiască într-o relaţie de dragoste furată, tot ce spunea. Nu putea fi decât o iubită şi o amantă ideală, care ştie să se dăruiască şi să primească darurile oferite de iubirea unui bărbat priceput în a oferi plăceri carnale.
- Doamne Gloria, mi-ai dezvăluit în această noapte pe femeia imprevizibilă din tine. Femeia dorită de oricare bărbat. Căutam o orhidee într-o florărie virtuală şi iată că ea se afla fără să ştiu la fereastra mea, întruchipată într-o femeie deosebită. Doar să întind mâna şi să o cuprind pentru a o aduce lângă sufletul meu, să-i savurez delicateţea, să-i admir frumuseţea şi pentru a-i gusta aroma fructului copt şi plin de savoare. Ocoli măsuţa, se apropie în genunchi de fotoliul ei şi-i cuprinse picioarele cu braţele. Îi sărută genunchii, apoi urcă cu sărutările pe pulpele dezgolite de poalele rochiei ce se ridicau tot mai sus cu ajutorul mâinilor sale dibace.
Femeia trăia din plin senzaţiile momentului. Îl mângâie pe păr cu ochii închişi, răsfirându-şi degetele prin cârlionţii săi aspri. Nu avea curajul să şi-i deschidă de teamă să nu se spulbere iluzia că nu trăieşte doar un vis. Gemea uşor de plăcere şoptind cuvinte fără de înţeles. Ştefan se ridică şi-i cuprinse buzele între ale sale şi cu vârful limbii i le despică, pătrunzându-le şi mângâindu-i cerul gurii. Gloria se lăsă purtată de plăcerea senzaţiilor oferite de mângâierile pricepute ale bărbatului de lângă ea. Visa sau trăia aievea tot ce i se întâmplă? Îl luă tandru de gât, îl strânse în braţe şi începu să-i sărute ochii, apoi îşi împreună buzele într-un sărut fără de sfârşit, plin de pasiune, de dăruire şi trăiri interioare. Săruta acest bărbat de parcă era pentru prima şi ultima dată când putea să o facă. După aceea nu mai conta ce se va întâmpla cu viaţa ei. Şi-l dorise de când l-a întâlnit şi iată că i se oferise ocazia de a-şi împlini acest vis nebunesc. Ştefan se aplecă, o ridică uşor în braţe şi porni cu ea spre dormitor. Deschise uşa, în timp ce Gloria îl strângea tandru de gât privindu-l cu drag. - “Cât de frumos este Doamne acest bărbat”, îşi spunea singură. “Şi cât de puternic! Mă poartă ca pe un fulg în braţele sale”! Ajunşi în faţa patului matrimonial, Ştefan o aşeză uşor peste cearceaful de un alb imaculat, cu parfum de flori naturale de pădure. Descoperise şi el detergentul folosit de hotelul din Poiană şi de atunci numai acest tip îl folosea în spălătoria lui. Femeia se ridică în şezut şi postă mâinile în sus, semn că dorea ca Ştefan să o ajute să-şi scoată rochiţa. Bărbatul îi deschise fermoarul din spate şi trase uşor de poalele rochiei, până o eliberă de pe corpul plăcut bronzat al zeiţei din patul său. Da, era frumoasă Gloria şi la patruzeci şi cinci de ani! Nu se observa diferenţa de cinci ani dintre ei. Era la fel de tânără la corp ca şi el. Avea nişte picioare de cadră. Când le răsfiră pentru a se aşeza cât mai comod pe pat, nu putea să nu-l scoată din minţi petecuţul de mătase al bikiniului, nu mai mare ca o frunză de arţar, căzută toamna pe aleile parcului de lângă complexul său. Îşi scoase la rândul său bluza, apoi pantalonul scurt, rămânând în boxeri. Reluă mângâierea acestui trup de femeie ce se răsfăţa în aşternuturile sale, trup ce se merita cercetat cu mare atenţie. Îţi putea oferi toate plăcerile atât la atingerea lui, cât mai ales la admirarea darului natural ce s-a abătut asupra celei ce-l purta. Uneori Creatorul nu este corect cu invenţiile sale - oamenii - dăruind totul unei singure persoane, pricopsindu-le pe altele cu multe imperfecţiuni. Buzele bărbatului începură să atingă cu delicateţe corpul Gloriei, transmiţându-i furnicături ce o îmbătau de plăcere. Chiar, nu mai trăise niciodată aceste senzaţii în întâlnirile cu puţinii bărbaţi care s-au bucurat de corpul şi sentimentele dăruite de ea, sau poate că deja uitase cum este să le percepi. Trăia un vis şi se simţea ca într-o beţie cuprinsă de euforie. Fiecare atingere, era un fior, fiecare fior era un nou vis, totul se schimba, nimic nu era la fel, dar rămânea conştientă că aceste clipe trebuiesc trăite cu intensitate, meritând orice risc. Ştia că riscă în această nebunie, dar nu mai avea timp să se gândească la asta. Nici nu-şi dorea să fie raţională. Îşi dorea să fie iubită şi simţea că este iubită. Fiecare atingere a bărbatului de lângă ea o răvăşea, era o ca nebunie. Se cambra de plăcere, îşi ridica bustul de pe pat şi se lăsa purtată în alte dimensiuni ale simţurilor. Îşi desfăcea picioarele să-l lase pe acest maestru al simţurilor să-i descopere toate necunoscutele. Dispăruseră şi celelalte două textile ce mai acopereau câte ceva din materialul de studiu al bărbatului de lângă ea, dezvelindu-i corpul ca pe un trunchi mlădios de salcie, aflat în adierea vântului de vară. Mângâierile şi sărutările lui erau ca o alizee ce-i alinta cu gingăşie corpul. Îi plăcea să se lase mângâiată de aceste adieri uşoare şi pline de senzaţii de nedescris în cuvinte.
Buzele lui Ştefan se abătură cu insistenţă asupra sânilor şi mesteca cu grijă între dinţi mameloanele, ca apoi să le liniştească zvâcnetul cu vârful limbii. Le simţea cum se întăresc şi cum tresaltă la fiecare atingere. Gloria îşi lăsă mâinile libere pe lângă corp şi se zvârcolea în pat de plăcere pătrunsă de senzaţii care o transfigurau. Se afla sub greutatea corpului lui Ştefan, care pusese stăpânire peste reduta abandonată fără prea mare luptă. Se considera deja învinsă de posesia din ce în ce mai insistentă a celui care îi controla voinţa. În timp ce buzele gurii îi alerga pe corpul femeii, pe gât, loburile urechii, pe sâni sau în zona ombilicală, cu mâna stângă cobora uşor pe abdomen cu mişcări tandre, masând pielea de pe părţile laterale ale scorburii, imitând o foarfece. Apoi uşor cu degetele pătrunse spre interior, masându-i zona peţiolului şi frunzuliţele interioare printr-o mişcare de sus în jos. Degetele celeilalte mâini se mai jucau cu mugureii sânilor în timp ce gura coborî şi luă locul degetelor, luând cu asalt despicătura dintre pulpele partenerei sale de nebunii, locaş deschis precum o floare îşi desface corola să prindă între petale toate razele de lumină. Gloria savura cu nesaţ senzaţiile date de îndemânarea lui Ştefan care-i mângâia cu vârful limbii frunzuliţele florii sale însetate de iubire, ca apoi să-i absoarbă peţiolul făcând-o pe femeie să tresalte, să geamă şi să-şi înfigă mâna în părul bărbatului dintre pulpe, apăsând cu tărie asupra capului, ca acesta să se afunde tot mai adânc, mai pătrunzător, în necercetata sa scorbură atât de minuţios cum o făcea el - iubitul din nebunia vieţii sale, frumos ca un maur din poveştile cu prinţi arabi. Iubit care-i trezise cele mai sublime fantezii generatoare de plăceri, vise cu întâlniri nebuneşti, ireale, dorite precum pământul îşi doreşte apa pe timp de secetă, când crăpătura uscăciunii se adânceşte tot mai profund, sau noaptea aşteptând apariţia zorilor cu razele soarelui strălucitor, să-i dea lumină şi măreţie. Iată că acum visul său se împlinea şi se bucura de tot ce şi-a putut doar imagina. Niciun partener nu i-a mai trezit aceste senzaţii de fericire, de împlinire ca femeie dornică de iubire, de tandreţe, de fantezie şi de frenezie, de beţie senzuală şi sexuală, într-un joc erotic.
Gloria simţea că face explozie. Îl răsturnă pe Ştefan, se aruncă asupra lui încolăcindu-şi picioarele deasupra şoldurilor sale şi se abătu cu o avalanşă de sărutări pe tot corpul. Îi muşcă buzele, îi muşcă sfârcurile sânilor destul de dureros, fără să ţină cont de acest lucru. Se declanşase în ea o stare animalică încât dorea să devoreze totul. Ştefan se sperie de această parte vulcanică a partenerei sale şi încerca s-o mai tempereze. Se gândea ca a doua zi să nu apară cu cine ştie ce semne pe faţă sau pe corp, în zonele vizibile. O răsturnă la rândul său şi-i cuprinse cu putere mâinile în ale sale, imobilizând-o. O privea cu insistenţă cum se zbate. Era frumoasă Gloria aşa dezlănţuită, cu părul răvăşit peste pernă. Era roşie în obraji şi furioasă că nu poate scăpa din strânsoarea bărbatului. Începea să se calmeze, să se liniştească şi împotrivirea sa cedă. Ştefan se aplecă şi începu să o sărute pe gât, apoi îi prinse lobul urechii între buze şi-l muşca cu delicateţe. Îi sărută ochii apoi coborî cu buzele la întâlnirea cu gura Gloriei. Acum era calmă, liniştită şi întâmpina cu plăcere fiecare mişcare a partenerului, aşa că el a putut pune stăpânire deplină peste reacţiile sale şi-i gusta savoarea buzelor sale senzuale. Ea schiţă un gest de relaxare, de abandonare. Se desfăcu cu toată disponibilitatea pentru a-l primi pe acest bărbat în cea mai fierbinte şi mai mistuitoare zonă a corpului său. Era ca o invitaţie, ca o rugă, pe altarul iubirii. Aştepta cu nerăbdare întâlnirea cea mult visată cu acest bărbat. Pătrunderea în tainica sa intimitate, pentru a-i satisface nevoile de iubire, pentru a-i aduce calmul de care avea nevoie, pentru a-i izbăvi dorinţa de sublim. Ştefan nu mai aşteptă o nouă invitaţie şi lăsă ca cele două corpuri pline de dorinţe ancestrale să se unească. Unirea aduse un strigăt de descătuşare al Gloriei, urmat de alte şi alte din ce în ce mai încete dar pline de semnificaţii. Fiecare mişcarea a bărbatului care cerceta cu atâta asiduitate tainica peşteră fierbinte a femeii, crea stări incomensurabile ambilor parteneri. Era o uniune de corpuri şi senzaţii.
Curgeau râuri de fluid fierbinte prin corpul lor care întâlnindu-se au aprins fitilul ce a produs explozia de nedescris în cele două dimensiuni, transfigurate de plăceri. Muşchii li s-au blocat, corpurile le-au devenit rigide, transpiraţia curgea şiroaie de pe ei, în pofida aerului rece produs de către aparatul de condiţionare, mâinile femeii strângeau cu tărie cearceaful mototolit de trupurile cuprinse de pasiune şi înfrigurare. Gloria a mai apucat să scoată un ţipăt de descătuşare când a simţit că a fost inundată de un lichid fierbinte întâmpinat cu aceeaşi intensitate a orgasmului său. Doar zvâcnirile celor două trupuri aflate în agonie mai aminteau de faptul că între ele s-au dat lupte pline de pasiune şi de trăiri interioare. Amândoi au rămas inerţi unul lângă celălalt.
 - Mulţumesc, Gloria. Ai fost fenomenală. Eşti o femeie fantastică pe care mi-o doresc mereu s-o am în patul meu.
 - Şi tu, dragule, mi-ai dăruit cele mai frumoase momente din viaţă. Eşti eroul meu de care am să-mi amintesc cu mare drag de fiecare dată şi am să-l visez mereu lângă mine, când voi simţi nevoia de sublim.
- Nu ne poate opri nimeni să repetăm această experienţă. Îmi cer scuze, dacă nu am fost poate la înălţimea aşteptărilor tale.
- Nu fi modest. Mi-ai dăruit cele mai intense şi mai netrăite momente din viaţă. Ai fost o experienţă unică şi pentru acest lucru îţi voi fi mereu îndatorată.
 - Mulţumesc. Eşti femeia ideală pentru un bărbat care ştie să aprecieze dragostea şi dăruirea unei partenere de amor. Când te priveam şi mi te imaginam în braţele şi patul meu, aşa mi te-am imaginat.
 - Da? Poate. Păcat că acest lucru nu-l simte şi acel care ar trebui în mod normal să-mi ofere aceste clipe şi căruia eu să-i satisfac toate dorinţele. - Să nu stricăm senzaţionalele momente trăite împreună, punând între noi obstacole morale. Amândoi am ştiut de la început în ce ne implicăm.
- Şi cu Dalia ce ai de gând? lovi Gloria pe neaşteptate cu această întrebare, care căzu ca un trăsnet asupra lui.
- Cu Dalia? Ce-i cu Dalia? încercă el să pareze lovitura subtilă dată de Gloria.
- Sunt convinsă că te place şi nu-ţi este indiferentă.
- Nici nu mi-a trecut prin minte aşa ceva, încercă din nou să pareze lovitura subtilă a femeii. Se citea în glasul ei răutatea celei căreia i se ia un lucru preţios, la care ţine atât de mult. Care vedea un pericol la orizont în calea fericirii sale şi încerca prin toate mijloacele să se apere.
- Am avut o oarecare discuţie cu ea înainte de a sosi la tine şi pe tot parcursul am urmărit evoluţia relaţiilor dintre voi.
- Şi la ce concluzie ai ajuns?
- Deocamdată este confuză, poate de aceea a şi acceptat prezenţa lui Sorin în peisajul ei extern, nu ştiu dacă şi în cel lăuntric.
 - Şi eu cu ce sunt vinovat?
 - Tu? Deocamdată cu nimic, asta nu înseamnă că nu există pericolul de a te implica.
 - Te-ar deranja?
- Vorbeşti serios? Dacă ar fi fost înainte de această noapte, nu ştiu cum aş fi reacţionat, poate mă împăcam cu gândul, mai ales că şi Laurenţiu nu este neapărat împotriva acestei uniuni.
- Da? Nu ştiam că în familia voastră discuţiile despre mine şi posibila mea implicare în viaţa Daliei a fost moment de dezbatere. Mi se părea corect dacă rămâneaţi doar la implicarea de pe Valea Prahovei şi atât.
 - Nu neapărat, doar că eu am sesizat o oarecare atracţie a Daliei faţă de tine şi de aceea am fost cu ochii pe ea tot timpul. Bineînţeles că şi pe tine, mai spuse ea cu un zâmbet fals.
- Şi la ce concluzie ai ajuns? Am vreo şansă?
- Nu fi cinic şi nu-mi răscoli orgoliul. Tocmai că mi te-am dorit pentru mine şi nu pentru ea, mă aflu în patul tău, lângă tine, după nişte clipe trăite cum numai în vis le poţi avea. Dacă ai fantezia necesară, bineînţeles. Se ridică într-o parte, îi luă capul sub braţ şi-l sărută cu pasiune. Din nou se dezlănţui fiara din ea şi-l atacă pe Ştefan cu o mai mare înverşunare. Dorea să ia cât mai mult de la acest bărbat de care nu ştia dacă va mai avea posibilitatea să se apropie.
Era conştientă că nu-i aparţine decât atunci când îl are în braţe şi atunci doar fizic, nu şi mental. El era un om liber. Era pescăruşul care străbate marea din zori şi până-n noapte, bondarul care îşi lua zborul după fiecare popas pe corola florală a unei plante de unde-şi culegea dulceaţa nectarului, ca apoi să pornească în căutarea altor plăceri la fel de dulci. Ştefan se lansă din nou în mrejele jocului erotic, pentru a-i da satisfacţie acestei mame geloasă pe fiica sa vitregă. Desigur că în calculele lui nu intra şi abandonarea gândului de a nu se bucura de plăcerea unui fruct în pârgă plin de arome fine după cum bănuia. Putea să fie o elevă docilă şi dornică de a pătrunde în tainele necunoscute şi pline de suspans ale amorului carnal. Va vedea. Deocamdată are de rezolvat dorinţele unui vulcan în plină erupţie. Şi el se dărui cu toată fiinţa şi priceperea acestui joc carnal care-i dădea mari satisfacţii de bărbat cu experienţă şi deplină maturitate. Odată consumată şi partea a doua a întâlnirii, Gloria se îmbrăcă, îl îmbrăţişă, îl sărută încă odată cu pasiune şi părăsi încăperea. Dorea să ajungă în camera lor înaintea Daliei, pentru ca aceasta să nu bănuiască că în timp ce ea se distra în discotecă, soţia tatălui său i-a făcut o vizită nocturnă celui de care era la rândul ei atrasă.
 - Să ştii că încă nu mi-am spus ultimul cuvânt. Poate va mai apărea la orizont încă o şansă de a mă bucura de prezenţa ta, în asemenea ipostaze.
- Te aştept cu plăcere. M-ar face fericit, mai spuse mai spuse el îi închise uşa când Gloria dispãru dupã colţul holului.